Da, în sfârşit, după îndelungi deliberări, ceva sigur despre premiu: sunt câştigătorul Premiului pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi pentru anul acesta. Nu sună prea rău. O întrebare ar fi, desigur, ce simt eu în momentele acestea. Parcă aşa întreabă ziariştii, nu? Ei bine, simt că într-un fel s-a făcut dreptate. Au întârziat ei un pic, au venit cu acest premiu abia la această a şaptea (sau a opta?) carte, pentru că au fost incomodaţi mereu de neapartenenţa mea la vreun grup, la vreo bisericuţă, precum şi de atitudinea mea critică din articole. Na, că nu mă pot abţine de la critici... Una peste alta, mă simt bine, aşadar, şi le sunt recunoscător în sufletul meu celor care au decis că "Ospiciul" merită acest premiu. E o consolare şi o încurajare. Scriitorii au nevoie şi ei de recunoaştere ca să poată merge mai departe, ca să poată scrie alte pagini. Eu cel puţin sunt sigur că sunt dintre aceia. În ultimii ani, tot prin străinătăţuri, începusem să mă îndepărtez de lumea literară de la noi, să-mi iau gândul într-un fel. Sper că acest moment este o nouă apropiere, pe care mi-o doresc şi de care sunt bucuros cu adevărat.