Mi-am trăit fabulos prima tinerețe în lumea poeziei din capul meu, undeva la un sanatoriu din munții Neamțului, unde am îngrijit bolnavi de tuberculoză, un loc unde "himerismul poetic", care mi s-a revelat miraculos în ceasurile lungi de vecinătate cu boala și singurătate interioară asumată, îmi devenise forma de libertate pe care mi-o puteam permite la acel nebănuit sfârșit de epocă al anilor optzeci.
Trăiam în poezie și pentru poezie.
Fericit, totuși. Plin de visuri, planuri și speranțe, care, în bună parte, s-au împlinit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu