Călătoria se trăiește, dar se și scrie uneori, ca poezia, iar amestecul de trăire și scris ne poate oferi, pe seama incursiunilor în lumea noastră colorată, un plus de înțelegere. 
Compar emoţia dinaintea unei noi călătorii cu aceea din momentul în care cumperi o carte pe care ţi-ai dorit-o şi abia aştepţi să ajungi acasă şi să începi să o citeşti.
În plus, călătoria te implică pe mai multe planuri. Trebuie să te mişti din zona de confort, cum se spune acum, să ţii cont de rezervări, orare, să ai în vedere bagaje şi formalităţi, să parcurgi distanţe, cu avionul, cu maşina, cu bicicleta, pe jos, să te documentezi cât de cât despre locul în care ajungi, să faci poze, să vorbeşti poate cu unii oameni pe care îi întâlneşti, să participi, cu alte cuvinte, la propria aventură. Şi mai ales să ai norocul ca omul drag de lângă tine să fie pe aceeaşi lungime de undă (sau mai degrabă în aceeaşi doagă în neliniştea de a porni la drum şi în dorinţa de a împărtăşi bucuriile peregrinării. 
Călătoria este pentru mine, poate mai mult decât lectura, şansa unei breşe în zidul invizibil al vieţuirii obişnuite, întruchiparea maximă a poeziei trăite, posibilitatea de a cunoaşte frumuseţea fără egal a lumii himeric-reale în care ne este dat să trăim.
Iar apropierea de momentul aterizării la Barcelona îmi dă acum o senzație de trăire pe viu a unei experiențe livrești încercate cândva în trecut și aproape uitate, în poemele lungi ale primei tinereți, sentimentul de aducere la nivelul zero a vieții imaginare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu