Sentimentul că nu e momentul pentru literatură şi artă

Acum este probabil perioada cea mai potrivită în care dacă eşti scriitor poţi scrie cu adevărat mai mult pentru tine şi de amorul artei, pentru că a devenit, se pare, un pic mai dificil să publici, nu numai să trăieşti şi să munceşti, editurile sunt şi ele în impas, cum mai toate merg palid peste tot, plus sentimentul că nu e momentul pentru literatură şi artă, iar perspectivele se cam închid, intră în zona de ceaţă. 

Ştiu că nu sună prea optimist, dar un pic de realism nu strică niciodată. Poate fi chiar motivant, mobilizator, inspirator şi aşa mai departe, un truc prin care se pot reseta energii ascunse şi din care te poţi alege, în timp, cu unele rezultate şi isprăvi neaşteptate. Ceea ce nici aşa nu contează foarte mult, însă orişicât, ar fi mai mult decât nimic, indiferent cum va fi să fie.

Aș avea chef să încep un roman, măcar să îl încep, zic, să scriu primele fraze, primul capitol

Așa s-a întâmplat că am scris în ultimele 12 luni două volume de poezie, peste o sută de poeme la un loc. Unul înainte de pandemie, care este în prag de apariție la Eikon, "Visuri pe care mi le pot permite", iar altul în timpul molimei și chiar pe subiectul ei, care va apărea probabil și el curând, vom vedea unde, când și mai ales ce titlu va avea. 

Nu fac numărătoarea aceasta pentru că aș da importanță aiurea cantității în chestiuni care țin evident de altceva, ci doar pentru a mă încredința singur că nu muncesc în abstract și că până și poezia are partea ei materială care nu trebuie neglijată. 

În fine, după isprava aceasta, dublată și de un nou volum didactic-științific, aș avea chef să încep un roman, măcar să îl încep, zic, să scriu primele fraze, primul capitol, urmând să găsesc o cale de a-l continua în următoarele luni. 

Să pot găsi tonul potrivit pentru începutul unui nou roman ar fi grozav, iar pentru acest start temerar plănuiesc deja o retragere măcar de vreo două săptămâni pe undeva, în august, când diminețile le voi petrece butonând la acele prime pagini și privind la viață și la lume cu încrederea și optimismul din timpurile cele mai bune.

Recluziunea turistică de la Balcic

Am scris 20 de poezii în recluziunea turistică de la Balcic, o ispravă bunișoară, aș zice, în aceste timpuri. Știu, nu contează foarte mult numărătoarea când vine vorba despre scris, dar pare că se conturează, totuși, o nouă carte de poezie pe tema Covid-19 sau, în fine, despre povestea aceasta, pentru că poemele scrise aici se adaugă altor 30 puse pe hârtie chiar în prima fază, când eram toți în starea de urgență și umblam cu declarațiile. Este o carte care va trebui să o aștepte însă pe cea de la editură, aflată în pregătire pentru tipar, scrisă până să înceapă această molimă, așa că stau calm și scriu înainte. Locul m-a inspirat, e un cuib de liniște, avea dreptate Regina Maria să-l numească așa. Nu au fost mulți turiști, șezlongurile erau ocupate cam un sfert dintre ele, terasele la fel, lumea încerca peste tot să respecte regulile de distanțare și purtarea măștii, iar vremea a ținut cu noi. Nu mai spun despre gazdele noastre de aici din mica pensiune Helios, care au fost foarte prietenoase. Și atâția care vorbesc românește. Iar scrisul - repet ca orice scriitor obsedat de scris - este încântarea și premiul, bucuria acestor incursiuni făcute fără prea multe planuri, doar cu încrederea că lumea noastră va găsi cumva ieșirea din acest impas iar noi vom reuși să ne ținem de ea.

Intuiesc sensul vieţii

Nu am decât darurile primite de la Dumnezeu, de care sunt la fel de conştient cum sunt de natura trecătoare a vieţii omului pe pământ şi pe care am încercat mereu să le pun cât de cât în funcţiune. Şi mai am oamenii dragi din familie şi prietenii. Prin asta mă consider bogat şi norocos. Restul este viaţă de zi cu zi, obişnuită, cu suişuri şi coborâşuri, cu isprăvi şi eşecuri, cu melancolii şi exuberanţe, cu desnădejdi şi speranţe, cu umilinţe şi momente de mândrie, cu bucurii şi tristeţi, este trăire la nivelul zero. Intuiesc sensul vieţii. Am fost de câteva ori chiar pe punctul de a şti sigur din ce e plămădit, dar nu pot să-l descriu niciodată în câteva fraze, pentru că o astfel de intenţie ar fi o indecenţă. Nici măcar poezia sau romanul nu reuşesc să-l prindă şi să-l scoată la lumină pe de-a-ntregul. Cu ele însă se poate ajunge destul de departe în această poveste. Oricum, rămâne şi contează doar ceea ce poate fi pus în mişcare de energiile afective. Inteligenţa, cultura, puterea sunt numai elemente ajutătoare şi, în general, de fapt, cam jalnic de inutile.