Meschinării din lumea literară

Caracterul este, din păcate, cam rar în peisajul nostru literar, se ştie, însă povestea aceasta cu Premiul Eminescu în care un poet valoros precum Constantin Abăluţă este premiat, primeşte şi banii în cont, dar află apoi că nu mai ia premiul din cauză că - atenţie! - nu poate ajunge la Botoşani (are o vârstă şi e bolnav) şi trebuie să returneze suma etc. mi se pare de o urâţenie îngrozitoare. Şi pentru ca meschinăria să fie completă, poetul care a fost "pus în loc" fiind chemat de urgenţă pentru premiere, poet bun altfel, însă în ultimii ani de un oportunism care îi anulează toate eroismele de o viaţă, Liviu Ioan Stoiciu, nu suflă nimic pe scenă despre tărăşenie, se fandoseşte cum ştie el mai bine, joacă monologul modestiei şi aşa mai departe. Şi nici acum, după ce sigur a aflat, nu zice nimic. Poate că purtarea lui îl priveşte mai mult pe el şi nu este la urma urmei un lucru prea important în această ecuaţie, dacă mai aveam aşteptări de vreun fel, însă mi se pare incredibil câtă mojicie, din partea juriului şi a organizatorilor, să umileşti în halul acesta un om, să-i spui practic în faţă că nu merită recunoaşterea dacă nu mai e în stare să se mişte, dacă s-a găsit chiar acum să fie bolnav... Şi câtă lipsă de demnitate elementară din partea unor scriitori în toată piesa aceasta! Să-mi spuneţi voi în ce lume trăim, pentru că eu nu mai ştiu.