sâmbătă, noiembrie 07, 2015

Adrian G. Romila despre romanul Fericire sub limite

Sanatorium

de Adrian G. ROMILA
07 Noiembrie 2014

Există o preocupare constantă a prozatorului Vasile Baghiu pentru câteva teme cu încărcătură thanatică. Ele au fost ilustrate în volumele Ospiciul și Planuri de viață: condiția scriitorului (cu problematica postcomunismului și a confruntării cu Occidentul visat înainte de 1989), singurătatea, boala, spațiul prolific al sanatoriului. Ultima constituie chiar un teritoriu literar slab fructificat, la noi, dacă excludem romanele lui Max Blecher, iar Baghiu o leagă, thomasmannian, de celelalte amintite, într-un ansamblu de intercorespondențe.
În Planuri de viață personajul era un scriitor a cărui existență se desfășura, simultan, în mai multe spații și timpuri, dar în special în intervalul unei rezidențe literare occidentale. În Fericire sub limite (Charmides, 2014) avem doi intelectuali care par chipurile aceluiași personaj, construit bifrontal: un profesor de biologie și un scriitor asistent medical, apoi profesor de română. Prieteni, ei traversează timpul de dinainte și de după 1989 în formele dramatice ale marginalizării sociale.
Primul, Victor Savu, e un dascăl provincial ratat, ca intelectual, cu o existență anostă, ce descoperă, la un moment dat, că e bolnav de tuberculoză și e internat la sanatoriul din preajma orașului său, între munți. Părăsit de nevastă (cuplată ulterior, ambiguu, cu prietenul său), uitat de copiii ajunși mari, devine alcoolic, depresiv, resemnat în fața unei eventuale morți. Își redescoperă prietenul citindu-i manuscrisul și însoțind o pereche de elvețieni veniți să viziteze sanatoriul și să vadă locurile în care a trăit cel ce i-a fost, cândva, alături. Plecat acum pentru totdeauna din țară, pentru a-și împlini visul de scriitor în afară, și-a lăsat memoria în administrarea fostului companion de efuziuni politice și culturale.
Celălalt e Grigore Despa, asistent medical, în tinerețe, la vechiul sanatoriu de tuberculoși, scriitor prin vocație, dar necunoscut, ca atare, în spațiul vieții sale cotidiene. Ratează trei căsnicii și pleacă în Italia, unde se îmbolnăvește, la rându-i, și e internat. Comunică cu prietenul rămas acasă prin internet și mai ales prin manuscrisul unui roman, lăsat în grija lui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...