O lumânare la mormântul tatălui meu...

Ieri am aprins o lumânare la mormântul tatălui meu, Vasile Gh. Baghiu, la Mastacăn, Neamţ. A murit în condiţii misterioase, pe un şantier la Iaşi, în 1974, când eu aveam opt ani... Mi-a rămas de la el un manuscris conţinând memoriile din lagărele sovietice (scrise cu mult curaj imediat după întoarcerea miraculoasă acasă în 1951, printre puţinele exemple de literatură autentică de sertar), dar şi pasiunea pentru scris şi talentul literar. Într-o Românie în care realismul socialist era victorios şi ofensiv în literatură, el scria cu naturaleţe, talent, curaj, fără ură şi fără părtinire despre... lagărele sovietice. Ar fi fost fericit să trăiască şi să mă vadă scriitor, dar şi să-l vadă pe Ştefan (fiul meu şi nepotul lui) scriind la rândul lui, făcându-şi acum intrarea în literatură... În 1998 am reuşit, cu greu, după refuzul marilor editori ai ţării, să public acele memorii, la Editura Axa, sub titlul "Prizonier în URSS". Curând va apărea la Editura Academiei Civice a doua ediţie. Aici este un link către pagina din Wikipedia care îi este dedicată. Dumnezeu să-l odihnească!