Cred că nu ar trebui să ne jenăm să vorbim despre lucruri importante doar pentru că lumea are tendința să le considere banale. Banalitatea este ingredientul vieții de zi cu zi, iar desconsiderarea ei ne poate aduce prejudicii reale. De exemplu, în acest sens, un adevăr comun este și acela conform căruia cel mai prețios lucru pe care părinții îl pot oferi copiilor lor este educația. Cred că ar trebui repetat acest adevăr. O bună educație face mai mult decât toate averile posibile, mai mult decât orice moștenire materială. Simt nevoia să spun aceasta aici pentru că văd destul de multe cazuri pe la noi în care părinții strică viitorul copiilor, oferindu-le prea mult, lipsindu-i astfel de șansa de a cunoaște valoarea muncii și a banului. A le oferi copiilor repere legate de valorile adevărate ale vieții înseamnă de fapt a le oferi instrumentele de bază de care vor avea nevoie mai târziu, în relațiile cu oamenii, în întemeierea unei familii, în conturarea drumului propriu. Chiar dacă învățarea cinstei, prieteniei, patriotismului, comportamentului civilizat și a bunului simț ține în mare măsură de cei șapte ani de acasă, educația nu se poate face, bineînțeles, în afara cărții, separat de carte. Cartea trebuie să rămână baza. Cititul trebuie să devină "un obicei al casei". Cu atât mai mult cu cât în zilele noastre societatea descurajează, pe diverse căi, lectura. Iar dacă obiceiul acesta nu le este familiar părinților (pur și simplu pentru că - să zicem - sunt oameni simpli care își văd de viața și de munca lor), atunci chiar și acești părinți pot face un lucru la fel de util, anume să-i încurajeze pe copii să se apropie de cărți, să se ducă la bibliotecă. Educația este cel mai valoros bagaj cu care copiii pot pleca de acasă. Și cel mai la îndemână.
Între viaţă, scris şi citit nu-mi mai rămâne prea mult de adăugat. Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă aduce încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument grozav prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)
1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totu...
-
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viaț...
-
Vasile Baghiu Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeri...
-
Vasile Baghiu Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, l...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu