În zilele în care nu-mi mai găsesc resursele pentru "a vedea" ceea ce urmează să scriu sunt chiar mai puţin decât un om pur şi simplu, sunt adus la adevăr, la viaţă, la nivelul acela în care toţi vieţuim cu toate că ne iluzionăm, în chipuri felurite, că am fi "altcineva" şi "în altă parte". Şi nici nu ar trebui să fiu supărat din cauza aceasta, pentru că în chestiunea asta a scrisului ai nevoie să revii din când în când acolo de unde se poate re-începe ceva, acolo unde trăirea şi scrisul sunt faţete ale unuia şi aceluiaşi lucru, adică viaţa personală, nu viaţa în sens general sau filozofic, ci viaţa fără conotaţiile ei culturale, viaţa aşa cum e.