Nu ştiu cum se face, dar în ultimele zile am scris patru poeme numai în versiunea lor engleză, fără să simt nevoia unei oglindiri în limba română. Pe de o parte, sunt fericit că mi-au ieşit patru texte (chiar bune, spun prietenii mei americani şi britanici), iar pe de altă parte sunt un pic trist pentru că par a mă îndepărta de limba română. Probabil că lucrul cel mai înţelept pe care ar trebui să-l fac este să merg înainte fără-prea-multe-gânuri, să scriu pur şi simplu fără să inventez probleme şi dileme morale sau sufleteşti. Ar fi înţelept, nimic de zis, aş adăuga, dar înţelepciunea nu face întotdeauna casă bună cu toate aceste tensiuni legate de poezie.