M-am bucurat azi foarte mult să găsesc în cutia poştală două exemplare din revista "Verso" a lui Ion Mureşan, mai ales şi în special (cum altfel?) pentru că amândouă conţineau poeme ale mele: unul din septembrie-octombrie 2007, în care am fost invitatul paginii lui Constantin Abăluţă, cu poemul "În mulţime", iar celălalt din 1-15 noiembrie 2007, în care pagina mea s-a alcătuit din poemele "Pe drum", "Nesfârşitul azi", "Napoli interior", "Noul", "Curând" şi "Înapoi pe Buchanan Street", o pagină pe care invitata mea de această dată a fost poeta Simona-Grazia Dima, cu excelentul poem "Copiii". Poemul este cu adevărat foarte bun. De aceea, mă gândesc că ar fi păcat să nu-l împărtăşesc şi cu cititorii acestui blog.

COPIII
de Simona Grazia-Dima

Sunt copii sidefii, aninaţi de gâtul mamelor.
Au căutături ameninţătoare. Proaspeţi,
scoşi din ape, cu greu izbuteşti
să-i pui la o masă. Oaspeţii încearcă
să-i admire, îi suie-n poală,
dar le alunecă din braţe, precum
argintul viu – neputincioşi, îi lasă
pe podele. Primii la prânz,
micuţii mânuiesc stângaci furculiţa, greşesc
la descojirea fructelor rare, pocesc
nume celebre, dar volănaşele lor
fac legea, înduplecă timpul să ia viteza smântânii.
Devii atent, sufrageria pe care-o-mparţi cu ei
zumzăie: retorta unei bombe atomice.
Începi să înţelegi istoria după
edictele ieşite din creţurile transparente.
Nu-i de glumit. Teroarea se va izbi
de fortăreţe – de mutrişoarele inexpugnabile,
care închid o galaxie şi-n ea nu-s sori
(fiindcă luminează trandafiri),
iar vântul are tandreţea unui om.