joi, decembrie 27, 2007

Poezia îmi impune un anumit fel de a fi la limtă cu absenţa din peisaj. Efortul meu de dedublare, fără să fie eroic, menţine vie un fel de tensiune sufletească de care am început să fiu dependent. Sunt mereu aici, în realitate, cu familia, cu prietenii, cu toate îndatoririle sociale, dar sunt, fireşte, şi în mijlocul unei imagini, al unei metafore, al unui vers, zile întregi. Iar bucuria mea nu are temei în mecanismul prin care un impuls de natură poetică, o intuiţie, o bănuială devin vers scris şi poem de cuvinte scrise pe o pagină, ci mai mult în faptul că înţeleg că trăirea de acest tip este un dar nepreţuit pe care Dumnezeu mi-l oferă, un dar pe care încerc să-l "văd" şi să-l "înţeleg", pe care încerc să-l merit, ca să pot merge mai departe.

2 comentarii:

  1. esti binecuvantat, fara indoiala...

    si pentru ca voi lipsi o vreme iti doresc ca sfarsitul acesta de an sa fie unul al bilanturilor fericite iar anul ce vine sa-ti aduca "intelegerea" si "viziunea" si "trairea" de care ai nevoie (si pe care o meriti :D) pentru ca poezia ta sa aiba vitalitate, sa ne anime, sa ne sileasca sa indragostim iar de ea, ca sa putem merge, si noi, mai departe.

    RăspundețiȘtergere

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...