Nu am decât darurile primite de la Dumnezeu, de care sunt la fel de conştient cum sunt de natura trecătoare a vieţii omului pe pământ şi pe care am încercat mereu să le pun cât de cât în funcţiune. Şi mai am oamenii dragi din familie şi prietenii, atât cât sunt și ei prin preajmă, aproape, pentru că fiecare are la urma urmei viața sa. Prin asta mă consider bogat şi norocos. Restul este viaţă de zi cu zi, obişnuită, cu suişuri şi coborâşuri, cu isprăvi şi eşecuri, cu melancolii şi exuberanţe, cu desnădejdi şi speranţe, cu umilinţe şi momente de mândrie, cu bucurii şi tristeţi, este trăire la nivelul zero. Intuiesc sensul vieţii. Am fost de câteva ori chiar pe punctul de a şti sigur din ce e plămădit, dar nu pot să-l descriu niciodată în câteva fraze, pentru că o astfel de intenţie ar fi o indecenţă. Nici măcar poezia sau romanul nu reuşesc să-l prindă şi să-l scoată la lumină pe de-a-ntregul. Cu ele însă se poate ajunge destul de departe în această poveste. Oricum, rămâne şi contează doar ceea ce poate fi pus în mişcare de energiile afective. Inteligenţa, cultura, puterea sunt numai elemente ajutătoare şi, în general, de fapt, cam jalnic de inutile.
Scrisul mă protejează și îmi alungă adesea fricile și neliniștile, poate datorită puterii extraordinare pe care o are de a dilata timpul.Trăiesc uneori într-un fel de cuib de protecție construit din fraze, versuri, capitole, pasaje, cuvinte și mai ales, pe seama lor, din trăiri atât de aparte încât mereu va fi nevoie de pagini noi pentru a le cuprinde.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Vasile Baghiu: Echilibru & coordonare cu ajutorul poeziei. Cronică la volumul Sindromul Joubert (Ed. Cartier, 2023)
Vasile Baghiu Echilibru & coordonare cu ajutorul poeziei ...
-
Vasile Baghiu Echilibristică po(i)etică deasupra “hăului” * Cronica este ...
-
Vasile Baghiu Clovnerii suprarealist-postmoderniste cu mesaj cifrat Cronică apărută î...
-
Vasile Baghiu Două adevăruri care se intersectează Apărut în revista Ficțiunea (n. 113/ februarie 2025), ca răspuns la o anchetă desp...
-
Vasile Baghiu Poezia liniștii interioare Cronică apărută în Observator cultural ...
-
"Alergările unui scriitor" este o carte norocoasă. Inspirată de alergările mele reale (și salvatoare) din ultimii aproape trei a...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu