Înţeleg bine irelevanţa şi nefuncţionalitatea etichetelor, dar autosuficienţa literaţilor români, la o privire generală, mă face să râd şi mă întristează în acelaşi timp. Admir orice efort de depăşire a propriei condiţii şi nu e deloc rău să crezi că există o stea în cer care e numai a ta. Mai mult, sunt conştient că uneori m-am trezit şi eu, fără să vreau poate, perorând în gol cu un aer important despre situaţia aiurea din lumea literară sau despre scris, însă îmi este din ce în ce mai limpede că peisajul te îndeamnă mai degrabă să stai acasă, sau să o ştergi repede dacă ai apucat să ieşi pe undeva pe la vreun eveniment. Evident, cu asta nu vreau să spun nimic. Dimpotrivă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
Cinci zile de FILIT Iași în care am văzut, din nou, pe viu, că literatura contează pe bune în viața oamenilor, inclusiv în aceea a adolesce... -
FILIT, strălucitorul festival de literatură de la Iași, este și despre întâlniri uluitoare. Am fost norocos astfel, pe lângă invitația de a ... -
Constantin Piștea m-a invitat să răspund anchetei sale, pe citestema.ro, AICI , despre împrejurările (vremea, vremurile, anotimpurile, locu... -
Un an intens a fost, așa l-am simțit, cu viață multă în el. Cu scris explorator, documentare și căutare prin hârtii vechi. Cu scris de mână,...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu