Cum cuvintele rostite sunt uitate cu uşurinţă, scriem. Sau, mă rog, cei care facem lucrul acesta. Este în această ocupaţie un efort atât de obstinant de a preveni pierderea, de orice natură ar fi ea, încât poate defini chiar firea umană. Şi chiar dacă într-un fel sau altul ne regăsim pe maluri diferite ale acestui râu imens pe care îl numim timp, ideea că prin cuvintele scrise şi nu doar spuse rămâne ceva cât-de-cât ne dă un fel de siguranţă datorită căreia funcţionăm în parametri normali. Evident că de cele mai multe ori ne amăgim, dar cel puţin în felul acesta viaţa capătă străluciri la care nu ne-am fi aşteptat, iar trecerea apei timpului încetineşte, devine prietenoasă, se integrează în peisajul nostru banal.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
Cinci zile de FILIT Iași în care am văzut, din nou, pe viu, că literatura contează pe bune în viața oamenilor, inclusiv în aceea a adolesce... -
FILIT, strălucitorul festival de literatură de la Iași, este și despre întâlniri uluitoare. Am fost norocos astfel, pe lângă invitația de a ... -
Constantin Piștea m-a invitat să răspund anchetei sale, pe citestema.ro, AICI , despre împrejurările (vremea, vremurile, anotimpurile, locu... -
Un an intens a fost, așa l-am simțit, cu viață multă în el. Cu scris explorator, documentare și căutare prin hârtii vechi. Cu scris de mână,...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu