Când dau scrisul deoparte

Când dau scrisul deoparte, cel mai adesea din cauza constrângerilor pe care viaţa le presupune mereu, nu mă simt foarte bine. Mă gândesc la timpul scurt al vieţii care ni s-a dat, la răspunderea pe care o avem pentru darurile lăsate de Dumnezeu şi la câte şi mai câte lucruri de acest fel. Aceasta nu înseamnă, totuşi, că dramatizez, pentru că ştiu că nimic nu se compară cu viaţa propriu-zisă şi că e o prefăcătorie detestabilă să te văicăreşti că n-ai putea trăi fără scris şi aşa mai departe. Aşa că scriu în continuare când pot, mă strecor printre întâmplări, evenimente şi obligaţii, cu program sau la întâmplare, fără să mă plâng prea mult, dacă se poate deloc, întorcând foaia înainte, însufleţit de aceste stări şi sentimente amestecate, nişte expresii mai nelămurite de fapt ale idealurilor acelea măreţe despre care se vorbeşte în cărţi.