Ratarea este nu de puţine ori o formă sofisticată a împlinirii depline şi absolute

Viaţa de zi cu zi nu ţine cont de aspiraţiile literare ale unui scriitor. Ea îşi urmează cursul, aduce necazuri şi bucurii, umple timpul cu întâmplări, trăiri, sentimente, cu alergătură domestică. Nu este deloc interesată de partea legată de creaţie, ca să spun aşa. De aici şi lipsa de temei în invocarea condiţiilor grele în cazul ratării. Eşecul se poate întâmpla din cauze diverse, însă ratarea e altceva. Eşecul - în special în înţelesul lui limitativ (şi adecvat, până la urmă) de lipsă a unei cariere sau de trai în sărăcie - are diferite cauze care nu ţin neapărat de persoană, dar ratarea este în proporţie covârşitoare un "merit" al persoanei. Eşuezi în fel de fel de încercări, de multe ori pentru că în acele momente ale încercărilor condiţiile pentru succesul tău nu erau îndeplinite. Te ratezi însă numai şi numai pentru că nu ai fost în stare sau nu ai fost suficient de motivat să treci peste dificultăţi şi peste absenţa condiţiilor favorabile. Noroc însă că ratarea este nu de puţine ori o formă sofisticată a împlinirii depline şi absolute.