Ca frunza în vânt

Sper să ies şi din această buclă a nenorocului în care sunt prins de o vreme, ca să pot oferi cititorilor romanul pe care îl am gata de publicare de aproape un an, care din păcate se plimbă pe la porţile editurilor din România noastră dragă. Nu ştiu, unii scriitori par să nu aibă probleme de acest gen, dar eu a trebuit să mă lupt pentru fiecare carte. Când nu faci parte din nicio grupare care să te susţină şi mai şi continui să te ţii cât de cât vertical într-o lume strâmbă, devine chiar dificil să fii scriitor, eşti ca frunza în vânt. De altfel, devine dificil să fii orice. Nu m-am victimizat niciodată şi nu o voi face nici acum, dar marturisesc spăşit că uneori regret că nu am rămas afară. E regretul meu, care îmi şi trece repede. Şi bineînţeles că nu-mi rămâne decât să-mi duc mai departe mica bătălie personală, în marginea triumfului general - în ţară şi peste hotare (era să zic "la oraşe şi sate") - al literaturii române nemuritoare.

Întâlnirea cu ideea "himerismului poetic"

Acum 26 de ani, la 22 de ani, chiar în această zi, am trăit unul dintre cele mai intense momente ale vieții mele ca scriitor, întâlnirea cu ideea "himerismului poetic", care mi-a și schimbat viața cu adevărat, pentru că toate călătoriile reale pe care aveam să le fac mai târziu prin Europa (după publicarea primului manifest al himerismului, în 1998) nu ar fi existat fără imboldul ei inițial. Cât despre influența ei asupra poeziei altora, au scris și vor mai scrie poate poeții în cauză, criticii și istoricii literari onești... Pentru că aventura nu s-a terminat.
"Totul a început în ziua de 21 august 1988, când mă aflam în casa uneia dintre surorile mele, fumând, savurând ceaiuri chinezeşti, citind jurnalele de călătorie ale lui Flaubert şi ascultând la radio comentariile unei crainice de pe un post italian. Brusc, pe la orele 16,30, m-am gândit că în loc să trăiesc la sanatoriu, printre muribunzi şi extrem de izolat, aş fi putut fi altcineva, un om care trăieşte la Palermo sau în oricare alt oraş al Italiei, aş fi scris atunci din perspectiva acelui cetăţean universal (Himerus Alter de mai târziu) pentru care graniţele (geografice, dar şi temporale) nici nu există. Şi am scris. Eram deja altcineva Şi fusesem cuprins de un fel de febră ataractică, dacă pot să spun astfel, pentru că nu mai ştiam de nimic şi de nimeni din jur. Grevat pe bovarismul lui Jules de Gaultier, "himerismul" se născuse asadar cam pe la orele 16,30, în ziua de 21 august 1988. În vara aceea am scris aproape întreg volumul Rătăcirile doamnei Bovary (cu titlul inițial Pustiuri suverane, schimbat la editură), care, după lungi peripeţii editoriale, avea să apară abia în februarie 1996, după ce în 1994 apăruse ca debut a doua carte, Gustul înstrăinării. Trimiţându-i în toamnă vreo zece poeme din cele pe care le scrisesem atunci, la rubrica de corespondenţe pe care-o ţinea la Familia, Ana Blandiana a scris că îmi creasem o "realitate paralelă", ceea ce m-a încurajat mult, fireşte..." ("Himerismul, un manifest poetic. Postfață la o trilogie", în România literară, nr. 8, 1998)

O asumare pe cont propriu a scrisului

Când lucrezi la un roman fără să știi care va fi soarta celui pe care l-ai încheiat în urmă cu câteva luni și care se plimbă pe la ușile editurilor este ca și cum ai accepta ieșirea din jocurile lumii literare a țării tale și a timpului tău. Este o asumare pe cont propriu a scrisului, o trecere în întregime în plan personal, individual a unei bătălii care nu mai privește nici cultura epocii tale, nici evenimentele literare de importanță supra-europeană, nici interesul, atât cât mai este, al cititorilor trăitori ai clipei universale care ți-a fost dată. Abia în acest punct motivația ta interioară pentru scris poate fi probată cu adevărat și este un fel de examen esențial pentru ceea ce crezi că ai de făcut în această viață. Este o trecere pe banca de rezerve tocmai când aveai toate atuurile să schimbi soarta meciului greu cu propriile tale himere. Abia acum ești tu cu adevărat, liber în fața hârtiei sau a monitorului, cronicar neștiut pentru un viitor ezitant pe care te încăpățânezi eroic să-l iei de martor la pătimiri sufletești, visuri pline de îndrăzneală, renunțări strategice, elanuri inconștiente, într-un timp grăbit, neatent, plutind cu veselie suspectă pe deasupra lucrurilor.