Lumea literară din România nu funcţionează pe criterii de dreptate. Din păcate, există cam mult parvenitism, oportunism şi încă alte defecte mai peste tot. Cum ar putea fi însă altfel decât întreaga societate românească această lume literară? Ca scriitor care iubeşti arta literară de amorul artei literare şi care nu eşti afiliat nici unui grup, trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, să munceşti mai mult decât poţi munci în mod obişnuit şi să ai grijă să fii sănătos ca să faci faţă atmosferei. Partea bună în toată această poveste este chiar şansa de a trăi tocmai povestea încercărilor-de-a-face-faţă-unei-atmosfere-neprielnice-de-dragul-unui-ideal, precum şi ecourile bune, atât de la unii scriitori, cât şi de la oameni care nu sunt scriitori şi pe care nici nu-i cunoşti. O poveste care te consolează de toată amărăciunea.
Viaţă, scris, citit... Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic semnificativ, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă aduce încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument eficient prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
luni, iunie 25, 2012
vineri, iunie 15, 2012
Dan C. Mihăilescu va vorbi despre romanul meu "Planuri de viaţă" (Ed. Polirom, 2012), în emisiunea sa de la ProTV "Omul care aduce cartea", într-una din zilele din intervalul 9 - 12 iulie, cel mai probabil pe 11 iulie, aşa cum am citit pe site-ul personal al criticului, AICI. Aştept cu mult interes acel moment.
joi, iunie 14, 2012
Le mulțumesc și aici tuturor celor care au venit ieri la lansarea romanului meu "Planuri de viață", la Biblioteca "G.T. Kirileanu" din Piatra Neamț! Orice scriitor român de azi ar considera, cred, o reușită să aibă la lansare aproximativ o sută de persoane și să scrie vreo cincizeci de autografe. M-am simțit excelent. Voi reveni curând cu poze și, poate, cu înregistrări.
luni, iunie 11, 2012
Emoții în legătură cu lansarea de miercuri a romanului "Planuri de viață"... Mai ales pentru că va veni și profesorul meu din liceu, criticul, eseistul și jurnalistul Ioan Neacșu, care va vorbi despre carte și despre mine... Sunt prins între sentimente amestecate, între încredere și temeri nedefinite, ca un debutant...
duminică, iunie 10, 2012
“Planuri de viaţă”, cu scriitorul Vasile Baghiu
“Planuri de viaţă”, cu scriitorul Vasile Baghiu
interviu realizat de Nicolae Sava şi publicat în cotidianul nemţean "Ceahlăul" (sâmbătă, 9 iunie 2012)
Vasile Baghiu, tocmai ai publicat la cunoscuta editură “Polirom”, în colecţia “Fiction Ltd”, un roman cu titlul “Planuri de viaţă”. Este un succes adevărat, pentru care te felicit. Cînd ai scris acest roman?
- Îţi mulţumesc pentru gîndul tău bun! Anul trecut am obţinut – prin concurs internaţional – o bursă a Fundaţiei Sulzberg din Elveţia, care a inclus şi o perioadă de rezidenţă de şase luni la Villa Sträuli din oraşul Winterthur, la douăzeci şi cinci de kilometri de Zürich. Acolo am scris romanul “Planuri de viaţă”, urmînd un program zilnic autoimpus. L-am scris cu plăcere şi de aceea sper că va fi şi citit cu plăcere. Este povestea unui intelectual român care pleacă în Occident prin anii 2000 şi care ia cu el şi un manuscris al tatălui său despre prizonieratul sovietic cu scopul de a-l transcrie pe computer. Trecînd prin situaţiile şi întîmplările pline de pitoresc – şi adesea încărcate de umor – din Occident, acest personaj, pe numele său Vili Barna, îşi descoperă în acelaşi timp şi tatăl, prin transcrierea manuscrisului, cu trecutul, cu familia, cu prezentul, planuri ale vieţii în care Gulagul sovietic, comunismul din România şi perioada post-comunistă se insinuează ca decoruri ale unor parcursuri de viaţă individuale pline de înţelesuri.
vineri, iunie 08, 2012
Cel mai recent număr al revistei "Timpul" (mai, 2012) cuprinde un fragment din romanul "Planuri de viață", recent apărut la Editura Polirom. Revista poate fi citită AICI .
Lansarea de la Bookfest a fost un moment foarte plăcut pentru mine, în special pentru că am avut șansa să mă întâlnesc cu câțiva scriitori, dar și pentru că am cunoscut oameni interesați de scrisul meu. Iată câteva poze.
Lansarea de la Bookfest a fost un moment foarte plăcut pentru mine, în special pentru că am avut șansa să mă întâlnesc cu câțiva scriitori, dar și pentru că am cunoscut oameni interesați de scrisul meu. Iată câteva poze.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Vasile Baghiu: Viața văzută prin fereastra bibliotecii - Cronică la volumul „Melancoliile unui bătrân cărturar”, Ed Tracus Arte, 2024, apărută în Familia, nr.1/2025
Vasile Baghiu Viața văzută prin fereastra bibliotecii Cronica poate fi citită în revista Fam...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
Vasile Baghiu Echilibristică po(i)etică deasupra “hăului” * Cronica este ...
-
Vasile Baghiu Clovnerii suprarealist-postmoderniste cu mesaj cifrat Cronică apărută î...
-
Vasile Baghiu Două adevăruri care se intersectează Apărut în revista Ficțiunea (n. 113/ februarie 2025), ca răspuns la o anchetă desp...
-
Cinci zile de FILIT Iași în care am văzut, din nou, pe viu, că literatura contează pe bune în viața oamenilor, inclusiv în aceea a adolesce...