Poezia devine pentru mine tot mai mult un stil de viață. Zilele vieții mele se rotesc în jurul acestei tensiuni sufletești speciale care constituie susbstanța a ceea ce numim inspirație. Nu scriu poezie în fiecare zi, dar tensiunea poetică îmi ghidează gândurile, gesturile, cuvintele, îmi spune cum să mă orientez în spațiul virtual al realității. Iar eu, ascultător, supus, mă las dus de val, scriu uneori, adică notez mai bine zis, fac de fapt drumul invers, din punctul în care cuvintele mă îndepărtează de substanța inspirației până în miezul acelei substanțe. Scrierea poeziei este, poate, în acest sens, un efort de depășire a obstacolelor pe care chiar cuvintele le aduc în calea descoperirii propriei simțiri poetice.

Radu Vancu despre "Magia elementară" de Vasile Baghiu (în România literară, nr. 16, 22 aprilie 2011, p. 6)

Magia elementară reprezintă o selecţie severă din volumele anterioare ale lui Vasile Baghiu (Gustul înstrăinării, 1994; Rătăcirile doamnei Bovary, 1996; Febra, 1996; Maniera, 1998; Himerus Alter în Rheinland, 2003; Cât de departe am mers, 2008), plus o tranşă finală de nouă Poeme noi. Cerându-se citită în siajul celor patru manifeste ale himerismului, antologia demonstrează cât de coerent a lucrat poetul, din 1994 şi până în 2008, întru susţinerea înaltelor deziderate ale unui curent literar (căci asta e, cel puţin în intenţia doctrinarului său unic, himerismul) care se recomandă drept "alternativă la postmodernism", întrucât ar fi "mai precis delimitat ca ideologie literară (definiţii şi trăsături ferme)". Poemele reţinute drept ilustrative pentru "magia elementară" a himerismului sunt, aproape fără excepţie, ample, epice, rulând în versurile prozaizante profuziuni de referinţe geografice, germinând o euforie de globe-trotter post-whitmanian cu o fascinaţie pură precum a copiilor pentru exotismele Atlasului geografic. Himerismul seamănă cu o variantă de explorare a alterităţii geografice a fiinţei: "Dacă nu se putea trăi normal în acele vremuri, eu voiam ca măcar în poezia mea să trăiesc normal, să pot călători, să fiu ca toată lumea din lumea largă. A fost întâi un impuls de natură ontologică şi abia după aceea el s-a convertit în poetică" ("Al treilea manifest al himerismului sau Experienţa live a realităţii ficţionale", din 2006). Ceea ce înseamnă că himerismul e, înainte de a fi un mod de a scrie poezia, un mod de a o trăi. Nu atât o poetică, dar un credo. Ilustrat fără rest de antologia de faţă.

Poezia înseamnă pentru mine în aceste timpuri mai mult chiar decât a însemnat în anii optzeci, când nu reuşeam să văd orizontul. Îmi oferă pur şi simplu reperul moral care îmi îngăduie să mă gândesc la Dumnezeu.