În revista Familia (nr. 5, mai, 2009), Alexandru Sereş publică o anchetă cu scriitori având ca temă blogg-urile. Am fost şi eu întrebat. Postez aici prezentarea şi întrebările lui Alexandru Sereş, precum şi răspunsurile mele. Răspunsurile celorlalţi scriitori - Leo Butnaru, Ruxandra Cesereanu, Vlad Moldovan, Mircea Pricăjan, Miruna Vlada şi Mihai Vakulovski - pot fi citite toate la această adresă: http://alexandruseres.com/revista-familia/blogging-si-literatura

"Oricât de material ar fi fost suportul pe care şi-a fixat opera, scriitorul a operat dintotdeauna într-un spaţiu virtual. Internetul, cu nenumăratele posibilităţi pe care le oferă, n-a făcut decât să-i deschidă şi mai larg porţile spre publicul cititor. Cărţile virtuale, site-urile şi, de câtva timp încoace, noile instrumente de comunicare şi interacţiune oferite de ceea ce se numeşte în limbaj de specialitate web 2.0 au adăugat dimensiuni nebănuite prezenţei sale. Şi – foarte important – noi posibilităţi de promovare culturală.
Despre fenomenul blogurilor s-a discutat mult şi în mediile literare, revistele de cultură dedicând subiectului numeroase articole, pro şi contra. Unii îl repudiază strâmbând din nas, alţii (de regulă cei tineri) sunt mai entuziaşti, dar cert e că nimeni nu îl mai poate ignora. Ancheta iniţată de Revista „Familia” se înscrie în linia acestor dezbateri, cu observaţia că ne-am adresat strict literaţilor posesori de blog. Am fost interesaţi nu atât de blogging-ul în sine, cât mai ales de experienţa şi posibilităţile pe care le oferă.

1. De ce v-aţi făcut blog: de amorul artei (culturii), de nevoie, de plăcere – sau pur şi simplu din nevoi de marketing cultural? La ce (vă) foloseşte blogul?
2. Blogul e utilizat în multiple scopuri, însă, la origini, e un soi de jurnal online. Cum se face totuşi că nu (prea) există jurnale ale scriitorilor pe internet?
3. Pot constitui blogurile culturale o alternativă la revistele literare?
4. Cât de importantă e pentru Dvs. interactivitatea pe care o oferă blogul? Satisfacţii/nemulţumiri?
5. Sunteţi mulţumit de oferta culturală a blogosferei româneşti? Dacă nu, ce credeţi că (îi) lipseşte?"

Vasile Baghiu
www.vasilebaghiu.blogspot.com

1. Orice scriitor, dacă nu este ipocrit, ar trebui să recunoască faptul că îşi doreşte ca scrisul său să fie cunoscut. Internetul, chiar dacă amestecă valorile şi poate crea confuzie, este un mediu cu nimic mai rău decât altele prin care scriitorii pot să-şi „semnaleze” prezenţa. În ce mă priveşte, nici nu idealizez, nici nu critic Internetul. Cu atât mai puţin sunt tentat să-i judec pe cei care „ţin” blog. M-a mirat să constat că unii îşi fac un titlu de superioritate din a fi foarte aspri cu autorii de blog, din a-i privi de sus şi a-i jigni chiar prin consideraţiile lor „inteligente”, dar aceştia nu par să priceapă că vehemenţa lor este eminamente provincială. Lumea este liberă. Lumea comunică. Mă întreb de ce aş fi vreodată deranjat de existenţa vreunui blog. Nu am decât să-mi văd de treabă, să nu-l vizitez, dacă nu-mi place. E simplu. Dacă unii scriu pe blog, foarte bine, e dreptul lor. Dimpotrivă, sunt bucuros dacă un scriitor care e printre favoriţii mei ţine blog. Iau gestul lui ca pe un cadou pe care mi-l face mie ca cititor şi „fan” al său. Revenind la întrebare, eu mi-am făcut blog ca să ţin legătura cu cititorii mei, cunoscuţi şi necunoscuţi. Chiar aşa.
2. Omeneşte vorbind, nu e deloc uşor să fii foarte confesiv pe blog. Viaţa personală nu prea îşi găseşte loc în acest jurnal online pur şi simplu pentru că nu e deloc confortabil să fii tot timpul „supravegheat” şi încă pe propria mână, cum se spune. Jurnalele adevărate, cele în care apar persoane reale din viaţa foarte reală, sunt pentru timpuri viitoare. Un jurnal de idei este cu totul altceva. El este un dar făcut cititorilor.
3. Uneori da. Lumea literară nu este întotdeauna fair-play şi atunci blogul poate fi o alternativă la reviste, la mediul oficial şi oficializat, poate un mod de a ocoli cenzura. De ce, de exemplu, un scriitor de valoarea lui Paul Goma a ajuns să aibă site şi blog? Oare pentru că e foarte invitat, apreciat şi publicat în ţara noastră?
4. Sunt bucuros când cineva comentează însemnările mele de pe blog şi sunt recunoscător pentru acest gest, dar absenţa reacţiilor nu mă nelinişteşte. Îmi văd de treabă mai departe. Un scriitor trăieşte şi din frământările pe care solitudinea sa ontologică i le provoacă.
5. Nu-mi bat capul cu oferta culturală a blogosferei româneşti, adică nu-i duc grija, pentru că nu are nevoie de grija mea. Atâta cât este, ea poate fi de folos unor oameni interesaţi, iar acest lucru mi se pare cel mai important. Oferta din alte spaţii lingvistice este, din fericire, atât de diversă încât nu cred că mai contează cât de bogată sau cât de săracă este oferta românească. Trăim – ca să folosesc o expresie cunoscută – într-un sat planetar.