Frigul de afară din aceste zile îmi aminteşte de timpul petrecut la Viena, în ianuarie şi februarie 2006. Cu un ghid în rucsac, ieşeam înspre Landstraße-Hauptstraße, printre clădirile înalte, solide, pe o scurtătură pe care o descoperisem încă din prima zi, prin gerul ceţos de ianuarie, printre austriecii de treabă, până înspre metroul de pe strada făcută din două străzi. Îmi amintesc că nu era deloc confortabil să te plimbi, dar eu eram hotărât să mă bucur de decorul Vienei cât mai mult posibil, aşa că mă îmbrăcam bine şi ajungeam întotdeauna până la catedrala Sfântul Ştefan, apoi mai departe, până la Dunăre, singur, cu gândurile mele, cu nişte versuri care îmi răsunau în suflet, uşor mirat că plimbarea era a mea şi nu a personajului meu Himerus Alter, că Viena nu mai era un topos din poeme, ci un loc cu străzi, clădiri, grădini, zgomote şi mirosuri adevărate.