Poate că voi scrie vreodată, aşa cum mi-ar plăcea, despre momentele şi situaţiile penibile în care poţi ajunge doar pentru că eşti poet. Îi înţeleg în acest sens foarte bine pe toţi cei care preferă discreţia, izolarea, chiar dacă sunt conştient că nu aş putea fi ca ei decât pentru scurte perioade de timp.

Povestea poeziei ca stil de viață, așa cum o văd adesea, este un subiect de roman.

Poezia vine din trăirea poetică a vieții. Cum trăirea poetică nu este în principal un stil de viață natural, moștenit, ci și unul pe care omul îl adoptă conștient, îl întreține și îl îmbogățește mereu cu noi elemente, efortul de menținere în raza de acțiune a poeziei poate fi cheia dezvoltării în ordinea poeziei ca fapt literar. Scrii poezie, iar acest lucru te face să trăiești poetic. Trăiești poetic, iar această trăire te inspiră în scrierea poeziei. Idea care ar merita o atenție specială aici ar fi aceea a efortului, a mobilizării interioare cu scopul de a te proteja pe tine însuți cât mai mult de trăirea vieții la întâmplare. A trăi poetic și a scrie poezie sunt două posibilități prin care omul își poate câștiga sensul după care tânjește, mai mult sau mai puțin conștient, în viață.