Vineri, 4 decembrie 2009, a murit Marin Mincu. Este o pierdere imensă pentru literatura română şi pentru viaţa literară din România. Spirit polemic, incomod pentru establishment-ul literar autohton, Marin Mincu a fost printre puţinii critici din generaţia mai veche care a avut ochi pentru literatura română contemporană, în special pentru poezia română contemporană. Intuiţiile sale critice au fost aproape întotdeauna confirmate. I-a susţinut pe tineri, cu generozitatea, competenţa şi devoţiunea sa, le-a publicat cărţi, a scris despre ei, le-a creat, prin cenaclul Euridice şi revista Paradigma, un loc în care să se exprime, i-a inclus în antologiile sale, a fost un mentor pentru cei mai mulţi. Plecarea sa a lăsat un gol. Influenţa sa, deopotrivă ca teoretician şi critic, dar şi ca poet şi prozator, este foarte puternică. Personal, am fost deosebit de onorat de încurajările sale, atât atunci când mi-am încercat mâna în critica literară, cât şi în căutările mele ca poet. Nu voi uita niciodată discuţiile cu el, în diferite întâlniri cu scriitori prin ţară în care ne vedeam, sau la telefon, când mă suna ca să-mi vorbească despre gândurile şi ideile lui legate de literatura cea mai nouă sau despre unele supărări, dezamăgiri sau bucurii de scriitor pe care le trăia. Simţul dreptăţii îl anima, dragostea de literatura autentică îl făcea să fie ironic şi sarcastic, iar dispreţul faţă de impostură îl făcea să fie un luptător. Mai avea multe de spus, mai avea multe de scris. Plecarea lui a fost atât de grăbită... Dumnezeu să-l odihnească!

Scriitorii români se plâng că nu prea mai au cititori, dar se laudă adesea că ei scriu pentru oameni cu un nivel de pregătire superior, că opera lor este accesibilă doar unor iniţiaţi.

În schimb, dacă un scriitor are succes, adică se vinde, ei spun atunci despre el fie că e ajutat de reclama editorului şi de alte forţe, de obicei oculte, fie că opera lui e de factură comercială.

Scriitorii români se plâng că literatura română nu are căutare pe plan internaţional, dar când cineva reuşeşte, câtuşi de puţin, să pătrundă pe acea piaţă, acela e sigur intrat pe o filieră de relaţii şi pile.

Cei mai mulţi scriitori ar vrea să fie văzuţi de lume şi se lamentează pe seama izolării noastre, dar foarte puţini fac efortul minim de a-şi însuşi o limbă de circulaţie internaţională la un nivel mai înalt decât cel conversaţional şi de a intra astfel în legătură cu lumea.

Mulţi scriitori le reproşează politicienilor atitudinea de respingere a opiniilor critice legate de activitatea politică pe care o prestează, dar când o carte de-a lor este comentată defavorabil de un critic literar ei spun aproape mereu că respectivul critic e lipsit de talent şi aparţine unor tabere adverse.