Ieri, după ce - luat cu facultatea, cu bursele, cu viaţa asta aşa cum e ea în ţărişoara noastră - vreo trei ani nu mai comunicasem nici măcar prin cele câteva scrisori anuale cu Paul Goma, am schimbat cu el e-mail-uri. I-am aflat adresa dintr-un alt e-mail cu cartea-dialog Flori Stanescu-Paul Goma, trimis mie de Nicolae Coande. Mi se pare limpede că lumea românească în general şi lumea literară în special stau strâmb în raport cu acest mare scriitor şi luptător anticomunist. I-am spus despre articolul referitor la situaţia sa şi la lumea literară românească de azi pe care l-am scris acum doi ani la Viena şi pe care l-am trimis atunci, pe rând, revistelor "Vatra" şi "Timpul", articol amânat şi iar amânat apoi de aceste reviste, după promisiuni ferme de publicare şi în pofida intervenţiei lui Ovidiu Nimigean la una dintre ele, faptul determinându-mă atunci să renunţ până la urmă la publicare, dezamăgit şi chiar surprins. Mi l-a cerut. I l-am trimis, fireşte. Îl va publica undeva pe vreun site de-al său. Dincolo de aceasta, eu sunt bucuros şi onorat că reuşesc să comunic cu acest mare om. Ceea ce mă impresionează cel mai mult la el este lipsa oricărei umbre de artificiozitate, naturaleţea felului său de a fi ca om, umorul său sănătos, dar şi hărnicia în ale scrisului, talentul literar special pe care atâţia critici de-ai noştri refuză, din oportunism, să-l vadă şi să-l recunoască.

Strălucitoare prezenţa lui Cornel Ungureanu în emisiunea lui Horia-Roman Patapievici de azi de pe TVR Cultural! Idei noi şi interesante, echilibru al judecăţilor, umanism autentic al interesului său pentru excluderile păguboase din istoria literaturii, viziune contextual-europeană, limpezime. Excelent!

La fel de strălucitoare şi foarte dinamice, pline de entuziasm, intervenţiile lui Mihail Neamţu de pe Trinitas TV, un tânăr eseist care vorbeşte cu adevăr despre necesitatea smereniei intelectualului, care spune cu adevăr că un intelectual care scrie o carte nu este superior unei mame care îşi îngrijeşte copiii. Înţeleg oare intelectualii noştri ("oficiali") de azi acest adevăr? Vor ajunge ei să-l înţeleagă vreodată?

Poezia este mai mult o chestiune de viaţă decât una de artă. Ce înţeleg eu prin această vorbă pe care îmi place să o spun adesea? Eu cred că adevăratul talent al unui poet nu este abilitatea de a combina "artistic" cuvintele, ci mai mult capacitatea de a vedea viaţa. A vedea viaţa înseamnă a vedea lucruri pe care alţii nu le văd, a arăta celorlalţi lucruri pe lângă care se trece cu indiferenţă pentru că au devenit banale. Acest fel de a privi poezia a fost şi este pentru mine un imbold de a scrie poeme şi în altă limbă. Când acum câţiva ani am îndrăznit să scriu primele poeme în engleză, logica mea a fost cam aşa. Dacă pot "vedea" viaţa în limba română, atunci o voi "vedea" şi în limba engleză. Şi am pornit cu mult curaj şi încredere înainte. A meritat, pentru că astăzi am peste o sută de poeme în limba lui Shakespeare, multe dintre ele fiind deja publicate. Poate nu e mult, dar cred că nici puţin. Oricum, mai important decât toate este că experimentul acesta mi-a adus multe bucurii "poetice" şi prieteni de prin colţurile lumii. Îmi mai place, de asemenea, să spun că poezia este un stil de viaţă. În câteva cuvinte, iată ce înţeles are pentru mine acest gând. Eu cred că dacă poezia nu îi influenţează în mod hotărâtor viaţa unui poet, înseamnă că poezia sa este doar o pasiune ca oricare alta, un hobby. Nu este rău nici aşa, dar lipsa de autenticitate strict în privinţa poeziei îl pândeşte la tot pasul. Ce înseamnă să-i influenţeze viaţa? Ei bine, înţelesul meu este unul foarte concret. Să presupunem că poetul despre care vorbim face o excursie cu familia şi prietenii în Italia. El va urma traseele turistice cunoscute, dar va dori să se şi abată uneori din drum, de pildă pentru a vedea mormântul lui Dante de la Ravena. Pentru ceilalţi mormântul ar putea să nu fie foarte improtant, mai ales că "sunt atâtea de văzut, iar timpul e limitat", dar pentru el este. Dorinţa lui devine astfel prilej de mici tensiuni, discuţii. Toate discuţiile se aplanează întotdeauna, dar el s-a situat deja un pic în afară. Poezia este pentru el un stil de viaţă. El e atent la toate ruinele Romei, dar observă şi agitaţia vană a turiştilor. El e mişcat de străzile Pompeiului, dar vede şi micimea noastră, a turiştilor coloraţi, în raport cu timpul istoriei... Mai multe pe acest subiect, altă dată.

Mâine la orele 17 voi avea din nou lectura publică, de această dată la Biblioteca "G.T. Kirileanu". Ştefan al meu mă va însoţi iarăşi cu chitara lui. Se pare că recitalul pe care l-am avut la Casa "Hogaş" a plăcut celor prezenţi atunci, iar solicitarea de a-l repeta, venită acum din partea Bibliotecii, nu poate decât să mă bucure. Sunt fericit cu adevărat că pot oferi poezie oamenilor din oraşul meu. Voi încerca să nu dezamăgesc pe nimeni şi să fiu la nivelul cel mai bun de care sunt în stare.

Am ajuns şi zilele acestea nefericite. Am pregătite pentru tipar un volum de poezie, un roman şi un volum de critică şi nu văd editorul care să le scoată la lumină.