sâmbătă, noiembrie 25, 2017

Bostănăria mediocrităţii

Prin mediile din lumea noastră românească despre care ai zice, teoretic şi oarecum din afară, că ar fi mai răsărite dai la tot pasul peste oameni care n-au mai pus mâna pe o carte din şcoală, deşi poziţiile şi rolurile în care se află ar fi trebuit să le impună asta ca pe o condiţie obligatorie. Nema cultură, nema boabă de vreun grai străin, nema preocupări intelectuale, nema realizări de vreun fel. Nimic grav, la urma urmei, se poate trăi şi aşa, am putea spune. Viaţa are diversitatea ei care îi conferă şi frumuseţea. Grav este, totuşi, atunci când tocmai aceştia găsesc energii şi timp (cum altfel?) să îi şicaneze pe cei cu iniţiative bune şi proiecte adevărate, care au realizări în domeniile lor şi merite evidente. Şi la fel de grav este când ei sunt şi încurajaţi, în felurite chipuri (neimplicare, indiferenţă etc.), să păzească straşnic bostănăria asta a mediocrităţii în aşa fel încât să nu iasă cumva-cineva în evidenţă peste aprobarea lor. Şi aşa ajung ei să ne facă viaţa în ţărişoară. Bunul-simţ şi idealismul celor merituoşi nu fac faţă, clar, asaltului lor, pentru că ei nu se încurcă de chestiuni de acest fel pe care le şi consideră de altfel potrivite pentru "loseri". Lipsa noastră de reacţie le deschide pârtie largă în elanul lor distrugător, iar fenomenul este chiar un cancer al societăţii noastre, motivul de bază al plecării din ţară a multor oameni de ispravă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...