joi, august 09, 2012

Scriu pentru cititorii de azi

Nu scriu pentru mine, scriu pentru cititori. Și nu scriu în primul rând pentru cititorii de după ce eu nu voi mai fi în această lume, așa cum în multe cazuri scriitorii încearcă o consolare pentru nemulțumirile din prezent, ci chiar pentru cititorii de azi, pentru cei pe care aș putea să-i întâlnesc în timpul vieții mele și de la care aș putea să aflu impresiile, cu care aș putea discuta.


Bineînțeles că îmi face plăcere să scriu și acesta este beneficiul cel mai important pe care îl am de pe urma scrisului, dar nu-mi imaginez niciodată scrisul ca pe ceva secret care ar urma să fie descoperit și revalorizat după trecerea mea, ci mai curând ca pe o cale de a mă apropia mai mult de oameni, de a-i cunoaște, de a fi acceptat ca unul de-al lor. Adevărurile despre viață pe care le descopăr prin scris - atâtea câte sunt - aș vrea să fie văzute și de cititorii mei de azi, iar aceasta aș vrea să fie luat ca pe un dar pe care îl fac unor oameni pe care, deși nu-i cunosc personal, mi-i doresc parteneri într-o călătorie spirituală și emoțională, complet inedită și pentru mine. Ei sunt oricum partenerii mei de drum, pentru că îi am mereu în minte când avansez - cu tatonări și ezitări sau cu îndrăzneală și hotărâre - în teritoriile din spatele cuvintelor, la fel de reale pentru mine precum un mal de râu sau un parc răcoros. Nu scriu ca să fac plăcere cititorilor (deși îmi doresc să le placă ceea ce scriu), ci pentru a le propune un fel al meu de a vedea lucrurile, mizând în special pe curiozitatea lor naturală, pe dorința lor de a înțelege, așa cum și eu încerc să văd și să înțeleg ce este dincolo de aparențe. Când scriu nu am în minte un cititor anume, ci unul virtual, un nickname de pe interfața vieții cu moartea. Sunt prins între tentația puternică și vitală de a trăi clipa, în voia căreia mă las mereu cu fiecare rând scris, și himera unei viețuiri fictive și atemporale, pe care o văd mai mult ca pe un clișeu al istoriei culturale decât ca pe un bun câștigat. Prefer discuția la o cafea cu un cititor în zilele vieții mele de azi oricărei promisiuni de viitor. Știu, nu trebuie să aleg. Știu, le pot avea pe amândouă. Și știu că aceasta este partea plăcută a vieții. Ceea ce simt acum este că emoțiile pe care le întrețin și le amplific scriind ar merita un ecou, mai înainte de orice retrăire, fie ea mai timpurie sau mai întârziată. Înțeleg să trăiesc cu intensitate clipele vieții mele reale nu numai pentru că trăirea nu ți se oferă niciodată decât acum și aici, ci și pentru că intuiesc că nu altceva decât trăirea aceasta este resursa inepuizabilă pentru scrisul de care fac uneori poate prea mult caz.

2 comentarii:

  1. Inteleg sentimentul. Si eu scriu din cand in cand (desi mai mult citesc). Si cand scriu sau desenez ma intereseaza cel mai mult personajele si interactiunea dintre ele, precum si accentul pus pe contrastul dintre elementele prezente. Diferentele dintre lucruri sunt cele mai fascinante pentru mine, de aceea imi si place sa aud impresiile altora despre ceva ce ma intereseaza, reactiile lor, ideile lor. Feedback-ul este sursa prin care afli cum ceva este vazut prin alti ochi decat ai tai; este si zicala: "Tu esti suma parerilor celorlalti despre tine."
    Si daca asta iti face placere, cu atat mai bine, caci cel mai bine este nu sa cauti sa fii fericit in viitor, ci in prezent. Iar prin asta omul va ramane intotdeauna fericit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine zis, Rux! Mulţumesc pentru comentariul tău. M-aş referi doar la ultima frază, unde mi-a atras atenţia sugestia uşurinţei cu care omul ar putea găsi cheia fericirii trăind în prezent. În parte e adevărat, dar viaţa ne cam contrazice, în sensul că nici prezentul nu este un cuib al confortului sufletesc... Mai bun însă decât orice, e adevărat...

    RăspundețiȘtergere