eseu apărut în revista Familia, noiembrie-decembrie 2013
Canonul literar impus de perioada comunistă încă
nu a fost clătinat suficient în cei 23 de ani de la mişcarea revoluţionară din
1989 încât imaginea literaturii române de azi să nu mai necesite retuşuri
importante. E chiar departe de această prefacere. Terenul este nesigur şi se mişcă
în funcţie de puţinele seisme socio-politice, nici acestea foarte adânci. Încercări
au tot apărut, susţinute de libertatea de expresie şi de elanul unor voci
animate de romanticul simţământ al dreptăţii, dar ele nu au reuşit decât să pornească
nişte certuri banale, să stârnească şi mai mult nişte orgolii intensiv susţinute
până atunci cu perfuzii de promovare, să plutească deasupra mereu animatelor mese
de biliard ale vieţii noastre literare, pe care bilele estetice, morale şi etice se lovesc între ele mai haotic
decât în experimentul brownian.