...m-am alăturat şi eu unui grup de aproximativ 300 de oameni, care au protestat împotriva actualei Puteri. Am pornit din faţa Teatrului Tineretului, pe Republicii, apoi de la Biblioteca Kirileanu spre Muzeul de Istorie, mai departe pe B-dul Eminescu şi, în final, ne-am oprit din nou la TT, unde am scandat, toţi: "Demisia!", "Anticipate!", "Jos Băsescu!", "Hoţii!" etc. Tot este ceva decât nimic. Cel puţin pentru un oraş mic, de provincie, cum este al nostru. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi. Oamenii încep să-şi recapete demnitatea. Ne recăpătăm demnitatea.
Între viaţă, scris şi citit nu-mi mai rămâne prea mult de adăugat. Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă aduce încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument grozav prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)
1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totu...
-
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viaț...
-
Vasile Baghiu Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeri...
-
Vasile Baghiu Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, l...
Ar fi bine sa ne recapatam demnitatea asa, spontan, dar ma tem ca va mai dura acest proces de purificare a mentalului colectiv si de dezvoltare a unei constiinte civice... Mai ales, va dura pana cand vor avea toti curajul sa-si arate chipul si sa spuna sincer ce gandesc, fara frica de "puteri nevazute" care, intre noi fie vorba tocmai pe frica oamenilor sunt construite, adica sunt false "puteri"... In fine, ceea ce vreau sa spun este ca sunt, totusi, mandra ca a existat reactie si in urbea noastra... E mare lucru! Eu am fost ieri seara in fata Teatrului Tineretului si m-am simtit, in mijlocul protestantilor, mai optimista (cu privire la sansele comunitatii noastre).
RăspundețiȘtergereSpuneţi că "va mai dura până când toţi vor avea curajul să-şi arate chipul şi să spună sincer ce gândesc...". Aveţi dreptate şi vă mulţumesc că aţi scris aceste gânduri aici, dar aş observa că nici dvs. nu vă arătaţi chipul când vă semnaţi doar cu iniţiale. Spuneţi, oameni buni, ce aveţi de spus şi asumaţi-vă identitatea! Nu este ilegal să gândim şi să ne exprimăm liber! Să învăţăm să fim liberi. Să facem asta aşa cum fac oamenii din Vest! E limpede că avem motive serioase de a fi nemulţumiţi şi de a protesta în stradă. Să o spunem clar! Oameni fără valoare ajung miniştri, profesorii sunt umiliţi cu salarii de mizerie, doctorii sunt alungaţi din ţară, copiii şi adolescenţii sunt expuşi drogurilor, tinerii nu găsesc de lucru, bătrânii mor înainte de vreme pentru că nu au bani pentru medicamente, televiziunile încearcă să ne spele pe creiere, totul arată ca un atac al celor care conduc împotriva noastră, a celor conduşi. Să spunem asta şi să încercăm să ne apărăm!
RăspundețiȘtergere