Merită să visăm cu ochii deschiși

Ideile, conceptele, cărţile, toate au, la fel ca oamenii, drumul lor, aventurile, impasurile şi dramul de noroc. Spun asta pentru că am trăit uneori şi momente bune chiar în legătură cu acelea pe care le-am pus eu însumi cumva-cumva la cale. Fapt este că nu mi-am pierdut niciodată încrederea, nici atunci când nu se întrevedea nimic la orizont, aşa cum abia îl bănuiam din marginea noastră de lume, nici în situațiile cele mai neprietenoase de care am avut parte cu asupra de măsură în România noastră dragă. Foarte probabil că firea mea perseverentă a contat, ceea ce mi-a arătat între altele că merită să visăm cu ochii deschiși. Aşa se face că de ceva vreme s-au deschis din nou - pentru poeziile pe care le-am scris, dar şi pentru himerismul poetic - nişte portiţe de ieșire în larg prin locuri de pe pământ pe unde nu am ajuns niciodată. Întâmplări şi conexiuni cu oameni, niciuna în planurile mele de până acum, par să se mişte de o vreme în această direcţie, iar interesul de care pot să mă bucur acum, atât cât este, vrea parcă să confirme povestea himeristă de reconstruire a vieții în acord cu trăirile sufleteşti și cu viața visată, himerizată. Se pare că voi putea veni și cu lucruri mai concrete curând, cu niște mici-mari isprăvi. Și chiar dacă nici ele nu vor răsturna omenirea, voi fi măcar mulțumit că voi fi mers mai departe așa, fără proptele, pe propria cărare, pe aceea pe care, invers decât în poemul lui Frost, eu o voi fi ales.