sâmbătă, februarie 19, 2011

Încerci să scrii, să mergi înainte, să descoperi nuanţele lumii, secretele pe care le ştie toată lumea, dar ceva te opreşte din drum, un gând încă nelămurit, o ezitare, o frică uşoară ca un fulg, ceva ce încă nu ai trăit, un fel de sentiment al unui tip special de libertate pe care încă omul nu l-a cunoscut pe pământ, o stare de imponderabilitate experimentată doar de cosmonauţi, o stare, o emoţie despre care încă nu îndrăzneşti să crezi că ar putea fi nucleul unui vers, un punct de la care totul poate începe din nou. Încerci să trăieşti conform sensibilităţii pe care nu numai poezia o întreţine, ci şi dragostea faţă de cei dragi, dar reuşeşti doar să supravieţuieşti mediocru, reuşeşti doar să îţi oferi nişte părelnice argumente pentru idea că eşti parte a timpului tău.

Un comentariu:

  1. Încerci să pricepi aceste subtilităţi, aceste emoţii, aceste ecouri emise de sonarul poetului, dar ceva te opreşte, eşti un fel de Toma Necredinciosul, care trebuie să vezi poemul, scris negru pe alb, ca să-ţi oferi nişte părelnice argumente pentru ideea că eşti parte a poeziei timpului tău.

    RăspundețiȘtergere