Acest text a apărut în ziarul nemțean "Ceahlăul" (miercuri, 4 iunie 2003), în perioada în care mă aflam în rezidența literară germană "Künstlerdorf Schöppingen" și nu am putut afla despre el. Ieri, la o lansare de carte, poetul Nicolae Sava, autorul articolului, mi-a adus un exemplar de ziar pe care îl păstrase anume cu gândul că mi-l va oferi cândva.
La Editura Vinea din București a apărut recent un nou volum de versuri semnat de poetul Vasile Baghiu. Autorul, aflat la exact două decenii de la debutul în presa literară (a debutat în revista Ateneu în anul 1983), este un nume cunoscut în lumea literară din țară nu numai pentru volumele sale de poezie publicate până acum, ci și pentru intervențiile sale prin reviste, multe dintre ele referitoare la viața literară din România. Vasile Baghiu este și autorul "Manifestului Himerismului", care teoretizează o nouă direcție în poezia română.
Versurile cărții de față sunt scrise - ne-a mărturisit autorul - în perioada cât a stat în Germania, ca bursier al Fundației Heinrich Böll, în aceste zile aflându-se cu o a doua bursă tot în Germania. Spre deosebire de poemele din celelalte volume ale sale, în care Vasile Baghiu și-a creat un univers care sugerează starea de inconfort continuu, cele din acest volum au un discurs mai transparent și mai cristalin, limpezimea mărturisirii calme fiind dată probabil și de atmosfera unui alt univers real în care le-a scris. Unele din poeme devin chiar simple notații de jurnal:
"În așteptarea pentru zborul 1360 din 3 iunie 2002
în direcția Amsterdam
am băut o cafea expresso
cu un pliculeț de zahăr și un degetar de lapte
pe care le-am amestecat bine cu un bețișor de plastic
la o masă de la barul din Aeroportul Otopeni"
Încrâncenării din primele volume îi ia locul o anume bucurie interioară a vieții chiar și atunci când poetul nu uită să-și amintească de faptul că îi șade mai bine "o tristețe convertită":
"Numai că optimismul meu este evident
în discuții și poate în scris,
iar fericirea îmi trece prin păr
când pedalez repede-repede
pe malul râului Ruhr
și răspund la salut în germană,
încercând să mă integrez în grupul de bicicliști
fericiți și locvace,
cărora le flutură și lor fericirea în plete."
Cele 37 de poeme ale cărții sunt tot atâtea evocări ale unor clipe calme din noua viață a autorului. Nimic despre sanatoriile din urmă și universul lor violent.
Noua carte de versuri a poetului Vasile Baghiu e încă o dovadă că "stilul e viața". Într-un fel se poate scrie poezie în România - unde te întâlnești la fiecare pas de un inconfort material care te macină psihic - și altfel în Germania în calitate de bursier, unde grija zilei de mâine devine doar nostalgie poetică.
Oricum, cartea lui Vasile Baghiu e încă o dovadă sigură că poetul din el a rămas același, de valoare, chiar și atunci când trăiește sub alt fus orar.
La Editura Vinea din București a apărut recent un nou volum de versuri semnat de poetul Vasile Baghiu. Autorul, aflat la exact două decenii de la debutul în presa literară (a debutat în revista Ateneu în anul 1983), este un nume cunoscut în lumea literară din țară nu numai pentru volumele sale de poezie publicate până acum, ci și pentru intervențiile sale prin reviste, multe dintre ele referitoare la viața literară din România. Vasile Baghiu este și autorul "Manifestului Himerismului", care teoretizează o nouă direcție în poezia română.
Versurile cărții de față sunt scrise - ne-a mărturisit autorul - în perioada cât a stat în Germania, ca bursier al Fundației Heinrich Böll, în aceste zile aflându-se cu o a doua bursă tot în Germania. Spre deosebire de poemele din celelalte volume ale sale, în care Vasile Baghiu și-a creat un univers care sugerează starea de inconfort continuu, cele din acest volum au un discurs mai transparent și mai cristalin, limpezimea mărturisirii calme fiind dată probabil și de atmosfera unui alt univers real în care le-a scris. Unele din poeme devin chiar simple notații de jurnal:
"În așteptarea pentru zborul 1360 din 3 iunie 2002
în direcția Amsterdam
am băut o cafea expresso
cu un pliculeț de zahăr și un degetar de lapte
pe care le-am amestecat bine cu un bețișor de plastic
la o masă de la barul din Aeroportul Otopeni"
Încrâncenării din primele volume îi ia locul o anume bucurie interioară a vieții chiar și atunci când poetul nu uită să-și amintească de faptul că îi șade mai bine "o tristețe convertită":
"Numai că optimismul meu este evident
în discuții și poate în scris,
iar fericirea îmi trece prin păr
când pedalez repede-repede
pe malul râului Ruhr
și răspund la salut în germană,
încercând să mă integrez în grupul de bicicliști
fericiți și locvace,
cărora le flutură și lor fericirea în plete."
Cele 37 de poeme ale cărții sunt tot atâtea evocări ale unor clipe calme din noua viață a autorului. Nimic despre sanatoriile din urmă și universul lor violent.
Noua carte de versuri a poetului Vasile Baghiu e încă o dovadă că "stilul e viața". Într-un fel se poate scrie poezie în România - unde te întâlnești la fiecare pas de un inconfort material care te macină psihic - și altfel în Germania în calitate de bursier, unde grija zilei de mâine devine doar nostalgie poetică.
Oricum, cartea lui Vasile Baghiu e încă o dovadă sigură că poetul din el a rămas același, de valoare, chiar și atunci când trăiește sub alt fus orar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu