Ziua Limbii Române

Doar câteva observaţii aş avea, trecând repede peste tentaţia de a comenta efuziunile patriotico-sentimentale cărora le suntem martori adesea când vine vorba despre acest subiect. 

Mai întâi, faptul că noi românii ar trebui să dăm la o parte sfiala păguboasă care ne opreşte să ne vorbim limba cu voce tare prin lume, prin Europa în special, ezitare explicabilă ce-i drept prin imaginea proastă care ni s-a creat în ultimele trei decenii, dar nu şi justificabilă, aş zice, pentru că e ca şi cum ne-am feri să spunem cum ne cheamă şi de unde suntem în situaţii de comunicare banale.

Apoi, nu ne-ar strica o reconsiderare a obligativităţii cunoaşterii limbii române de către toţi dascălii indiferent de materia pe care o predau, trendul în mediile şcolare fiind acum de a o arunca în rândul atribuţiilor profesorilor de literatură, cel mult poate şi ale celor de istorie. Nu cred în "competenţa în domeniu" a nimănui dacă e însoţită de grave deficienţe de exprimare, pentru că -- se ştie -- nu se poate ajunge la nicio performanţă reală în educaţie sau în cultură fără osteneala şi "zăbava" cititului cărţilor.

În fine, patriotismul -- de care atâţia fac mare caz, mai cu seamă politicienii -- se probează, între altele, şi prin cultivarea exprimării corecte în limba română şi nu în ultimul rând prin folosirea buclucaşelor diacritice. Există la noi site-uri ale unor instituţii de învăţământ cu texte "internetizate".

Fireşte că nici presa scrisă sau televiziunea nu sunt străine de această degradare a lucrurilor.
Sigur, toţi mai greşim şi nu e cazul să ne găsim "pricini" aiurea unii altora pentru vreo virgulă vioaie sau vreun dezacord nesuferit, însă mi se pare că avem de a face deja cu un fenomen, din păcate.

Oricum, o degringoladă mai mare ca în epoca noastră în această privinţă mă tem că nu s-a mai pomenit.

La mulţi ani!