Între viaţă, scris şi citit nu-mi mai rămâne prea mult de adăugat. Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă aduce încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument grozav prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
duminică, iunie 14, 2020
Va trebui să revăd cândva cât mai curând caietele-jurnal
E duminică și sunt de serviciu la dsp, cum am mai fost în această perioadă dificilă și cam haotică. Starea mea de acum, un pic melancolică, liniștea din clădire și faptul că aud prin fereastra deschisă toată slujba de la biserica din spate pe fundalul cântecului intens sonor al mierlelor din nucii bătrâni din apropiere, în timp ce lucrez calm, printre telefoane, la ultimele revizuiri ale volumului V din manualul-ghid pentru școlile sanitare, mă predispun la explorări poetice. Sau cel puțin la reflecții de jurnal, un gen marginalizat mereu, deși întotdeauna aflat în centrul interesului celor care citesc literatură.
Chiar mă gândeam că va trebui să revăd cândva cât mai curând caietele-jurnal și să le transcriu pe computer, să le pun în ordine, nu doar pentru că e bine să încerci să pui la punct cât se poate tot ceea ce depinde de tine în timpul vieții, dar și pentru că este nevoie uneori de incursiuni în trecut pentru a reseta unele povești de viață și a le oferi un înțeles nou, îmbogățit, pentru ceea trăiești în prezent și poate pentru viitor.
Mă uit pe geam, oamenii stau cuminți, la locurile lor, în curtea bisericii, nu puțini cu măștile pe fețe, distanțați, cât pot ei de disciplinați și aș zice și oarecum resemnați. Și am sentimentul că toți, așa cum stau răbdători în lumina înnorată, par să înțeleagă mersul lumii și al istoriei cumva mult mai bine decât mine, cu limitele, descurajările, renunțările, entuziasmele și naivitățile mele.
Mâine voi trimite la editură cele câteva sute de pagini ale acestui volum de specialitate și va fi încă o muncă dată la spate. Le-am scris în mare parte în aceste luni de pandemie, cu abnegație și perseverență, cumva și împotriva senzației de gol și disoluție pe care o am din când în când în legătură cu lumea noastră așa cum o știam.
Mâine va veni, sunt sigur, altceva la rând în lucru, nu știu, poate în principal chestii literare, poate, la fel, proiecte diadactic-științifice cum este acesta, poate nimic în afară de o binemeritată pauză, dar viața știu că își va urma drumul cum se pricepe ea foarte bine și nu are nevoie să întrebe pe nimeni niciodată.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)
1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totu...
-
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viaț...
-
Vasile Baghiu Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeri...
-
Vasile Baghiu Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, l...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu