Mulţi îi critică şi îi judecă foarte aspru pe românii care se întorc în ţară. Ba îi învinovăţesc de-a dreptul pentru că ar fi adus virusul. Ce ţi-e şi cu oamenii din ziua de azi! Parcă mai ieri ziceau că migraţia românilor spre Vest e o mare pierdere pentru ţărişoara noastră dragă.
Şi nu că nu aveau dreptate, fireşte că aveau, dar acum, când în sfârşit fenomenul pare să se întâmple aşa cum au tot spus că ar fi de dorit, adică în sens invers, părerile lor s-au sucit brusc la 180 de grade: nu e bine deloc!
Faptul că mulţi dintre emigranţi se întorc, în sfârşit, forţaţi de împrejurări vitrege, acasă a devenit după judecata lor un dezastru, iar tot răul pe care îl trăim acum de la ei ni se trage, ei sunt vinovaţii.
Ce nu pricep de fapt toţi aceşti grozav de exigenţi judecători?
De când e lumea, aşa au făcut oamenii în vremuri grele în care încă s-a putut circula, s-au întors pe la casele lor. E în natura umană. Morţi-copţi, fac cumva şi ajung acasă.
Pentru ei acasă a rămas satul sau oraşul din care au plecat, locul în care simt că ar mai avea o cât de mică siguranţă în vremuri de restrişte, chiar dacă nu au uitat din ce motiv şi-au luat lumea în cap. Ce e de neînţeles aici?
Sitiaţiile lor sunt diverse. Din cauza pierderii serviciului şi a dreptului de a mai locui pe-acolo pe unde au stat, rămaşi fără bani, cu frica de a nu muri prin străinătăţuri, speriaţi de climatul instaurat în acele ţări atinse grav de epidemie, îngrijoraţi pentru cei de acasă şi având credinţa (bună sau rea, nu contează) că fiind mai aproape de ei ar putea să-i ajute, au luat calea înapoi.
Sigur că printre ei sunt destui care nu dau vreo importanţă regulilor instituite şi îi sfidează pe toţi, mai şi mint în legătură cu traseele călătoriei şi aşa mai departe. Ei sunt însă doar o mică parte. Cei mai mulţi sunt responsabili, cooperanţi, interesaţi să respecte restricţiile. Şi, foarte important, au venit acasă! Iar noi suntem acest "acasă" pentru ei.
Cât priveşte virusul, sigur că extinderea răspândirii se explică şi aşa, prin migraţie, dar este oare onorant pentru noi, acum când şi-au dorit să se întoarcă, să-i privim cu ostilitate şi să-i învinovăţim? Ca să nu mai spun că este dreptul lor să circule. În loc să-i stigmatizăm, nu e oare mai cinstit să ne asumăm şi povestea lor, noi şi autorităţile, zic, şi să încercăm să găsim soluţii? Toate ţările civilizate trimit chiar avioane ca să-şi aducă cetăţenii acasă. Se pare că au fost şi la noi astfel de acţiuni, dar oricum ostilitatea faţă de aceşti "stranieri" e total nepotrivită.
La urma urmei, povestea lor e parte din povestea mai complexă a acestei crize. Şi e a noastră.
Dacă au fost buni când a fost bine şi au putut trimite bani, trebuie să fie buni şi acum când, la fel ca noi, au intrat şi ei în impas.
Cât priveşte faptul dacă vor rămâne acasă sau nu după ce trece pandemia, acesta chiar că e un lucru secundar. Vom vedea, dacă vom trece cu bine prin acest necaz. Principalul acum este să fim oameni.
Şi nu că nu aveau dreptate, fireşte că aveau, dar acum, când în sfârşit fenomenul pare să se întâmple aşa cum au tot spus că ar fi de dorit, adică în sens invers, părerile lor s-au sucit brusc la 180 de grade: nu e bine deloc!
Faptul că mulţi dintre emigranţi se întorc, în sfârşit, forţaţi de împrejurări vitrege, acasă a devenit după judecata lor un dezastru, iar tot răul pe care îl trăim acum de la ei ni se trage, ei sunt vinovaţii.
Ce nu pricep de fapt toţi aceşti grozav de exigenţi judecători?
De când e lumea, aşa au făcut oamenii în vremuri grele în care încă s-a putut circula, s-au întors pe la casele lor. E în natura umană. Morţi-copţi, fac cumva şi ajung acasă.
Pentru ei acasă a rămas satul sau oraşul din care au plecat, locul în care simt că ar mai avea o cât de mică siguranţă în vremuri de restrişte, chiar dacă nu au uitat din ce motiv şi-au luat lumea în cap. Ce e de neînţeles aici?
Sitiaţiile lor sunt diverse. Din cauza pierderii serviciului şi a dreptului de a mai locui pe-acolo pe unde au stat, rămaşi fără bani, cu frica de a nu muri prin străinătăţuri, speriaţi de climatul instaurat în acele ţări atinse grav de epidemie, îngrijoraţi pentru cei de acasă şi având credinţa (bună sau rea, nu contează) că fiind mai aproape de ei ar putea să-i ajute, au luat calea înapoi.
Sigur că printre ei sunt destui care nu dau vreo importanţă regulilor instituite şi îi sfidează pe toţi, mai şi mint în legătură cu traseele călătoriei şi aşa mai departe. Ei sunt însă doar o mică parte. Cei mai mulţi sunt responsabili, cooperanţi, interesaţi să respecte restricţiile. Şi, foarte important, au venit acasă! Iar noi suntem acest "acasă" pentru ei.
Cât priveşte virusul, sigur că extinderea răspândirii se explică şi aşa, prin migraţie, dar este oare onorant pentru noi, acum când şi-au dorit să se întoarcă, să-i privim cu ostilitate şi să-i învinovăţim? Ca să nu mai spun că este dreptul lor să circule. În loc să-i stigmatizăm, nu e oare mai cinstit să ne asumăm şi povestea lor, noi şi autorităţile, zic, şi să încercăm să găsim soluţii? Toate ţările civilizate trimit chiar avioane ca să-şi aducă cetăţenii acasă. Se pare că au fost şi la noi astfel de acţiuni, dar oricum ostilitatea faţă de aceşti "stranieri" e total nepotrivită.
La urma urmei, povestea lor e parte din povestea mai complexă a acestei crize. Şi e a noastră.
Dacă au fost buni când a fost bine şi au putut trimite bani, trebuie să fie buni şi acum când, la fel ca noi, au intrat şi ei în impas.
Cât priveşte faptul dacă vor rămâne acasă sau nu după ce trece pandemia, acesta chiar că e un lucru secundar. Vom vedea, dacă vom trece cu bine prin acest necaz. Principalul acum este să fim oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu