Contradicții de-ale scriitorilor

Unii scriitori se plâng de mama focului de "veleitarii, agramaţii şi proştii", cum spun ei, care au invadat, vezi bine, Facebook-ul. Conform acestora un astfel de mediu ar trebui să fie plin numai de deşteptăciuni. Ceea ce mă face să zâmbesc, chiar dacă uşor amar, este că atunci când îi întrebi ce părere au despre prezenţa multora dintre "invadatori" în calitate de membri chiar în Uniunea Scriitorilor (care se întâmplă şi prin tăcerea şi votul lor în favoarea unui fel de politici a porţilor deschise a organizaţiei), atunci o dau cotită, încep cu teorii despre dreptul persoanelor, regulamente şi aşa mai departe. Am înţeles logica... Pe Facebook nu e bine cu veleitari şi ne cuprinde indignarea şi revolta, vorba aceea, intelectuală. În schimb, într-o organizaţie profesională, da.

O lumină specială

La o mănăstire din Moldova, undeva pe lângă Suceava, la un stand de cărţi în aer liber, pentru că mi-am arătat interesul pentru unele volume de pe masă o doamnă m-a îndemnat să citesc "câteva rânduri" dintr-un anume op ca să mă conving că merita să-l cumpăr. I-am spus că din păcate nu am ochelarii la mine, că pot doar să desluşesc titlurile de pe coperte. A scos atunci cartea şi m-a sfătuit să citesc acel pasaj "într-o lumină diferită, a mănăstirii", zicea, care este specială şi poate face minuni şi aşa mai departe. Chiar a îndreptat paginile înspre lumina aceea care cădea în cioburi pe sub frunzişul copacilor bătrâni şi mi-a făcut semn să mă apropii de ele. Nu ştiu, poate la alţii a mers şi au putut să vadă, cum susţinea, dar în cazul meu nu a funcţionat nici aşa, nu am reuşit să desluşesc niciun cuvânt. Resemnat, m-am gândit că principalul motiv în acel moment a fost că nu mă aflam pe aceeaşi undă de credinţă cu locul, că starea mea şi lumina mănăstirii nu s-au potrivit de nicio culoare, aşa că am plecat un pic mai gânditor de acolo, parcă şi cu unele idei noi pentru viitor.

Cea mai bună dintre lumile posibile

Această frază romantică scrisă de prietenul meu german într-un e-mail recent are o frumusețe de abecedar: "Die Welt schläft und die Lehrer sitzen am Schreibtisch..." (Lumea doarme și profesorul stă la masa de lucru...) Așa îmi pare când o citesc din nou în pridvorul acestei dimineți care ne dăruiește un soare mai optimist decât toate gândurile noastre cele mai pline de speranță. Și sunt cel mai dispus acum, poate, să-i dau dreptate, peste timp, lui Leibniz și să-mi spun mie însumi în gând, așa cum tot repet și răsucesc fără glas, la scris, cuvintele și frazele, că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile.

Revistele literare, aici și afară

Pentru că au apărut în ultimele luni articole interesante și adevărate despre inflația revistelor literare de la noi, despre nivelul lor foarte scăzut și falsitatea vieții literare în general, m-am gândit la cum se întâmplă povestea aceasta pe alte meleaguri. 
Întâmplarea face să am parte, din când în când, de un oarecare interes din partea unor reviste literare de afară, au apărut poeme, urmează să mai apară, la fel, altele, dar și interviuri, eseuri, comentarii, texte diverse, în fine, fără să mă ambalez aiurea, e ceva, pare-se, pe termen lung.
Vreau să spun că lucrurile acolo își urmeză un drum firesc, adică sunt văzute paginile, se ia un timp pentru reflecție, analiză și decizie finală, apoi, odată decizia luată, se propun modificări, se lucrează pe amănunte și se ajunge la forma finală, totul pe firul unei corespondențe susținute cu autorul. Un proces laborios în care nimic nu e în grabă și nimic nu e trecut cu vederea, o muncă plină de responsabilitate din partea tuturor celor implicați.
Din colaborarea cu acei oameni specializați (poeți, editori, traducători) am înțeles oricum și mai bine ce înseamnă de fapt o revistă literară și cât de mult diferă acel înțeles de al majoritatății celor de la noi.
Mi se pare limpede că o revistă literară acolo nu funcționează pentru a satisface orgoliile unor abonați la tămâieri critice veșnice, nici pentru a pune la dispoziție spațiu de publicare unor scriitori nepublicați în altă parte, nici pentru menținerea în „actualitate“ a unor autori zaharisiți și depășiți, nici pentru tipărirea producțiilor literare ale unei armate de veleitari și nicidecum pentru a oferi satisfacție și instrumente de manipulare unor ștabi literari înstăpâniți abuziv peste tot ce mișcă literar în județe și la „centru“.
Este acolo, totuși, o permanentă vânătoare de contribuții valoroase și o muncă de selecție deosebit de exigentă.
Va merita, poate, să scriu mai mult despre aceste diferențe, mai ales că am văzut recent și ceva reacții încruntate la curajoasele și binevenitele deschideri ale discuțiilor pe acest subiect.