Pornim să vorbim despre nou apărutul volum de versuri al lui Vasile Baghiu, Metode simple de încetinire a timpului, de la premisa că fiecare cititor, atunci când vorbește despre o carte, este subiectiv. Și cum eu nu sunt critic literar și nici nu intenționez să orientez lecturile nimănui, pot vorbi de capul meu, fără să păgubesc pe nimeni.
Cei care-l citesc pe Vasile Baghiu cunosc deja felul său de a călători, himerist sau aievea, felul său de a vedea, de a simți, de a păstra locurile pe unde umblă. El nu face, ca toți ceilalți atunci când călătoresc, mii de fotografii de depozitat și uitat apoi undeva. El imortalizează în poeme imagini, mirosuri, senzații, trăiri, la care revine și de care dispune apoi după bunul plac. Posibil ca aceste accesibile ”reluări” să fie cheia care explică titlul volumului.
”Suntem pe drum,/ fără deadline, fără țintă,/ fără hartă/ sau gadgeturi de ultimă oră,/ fără măcar o minimă știință a trecerii timpului,/ fără destin. Doar o veselie suspectă/ care ne cuprinde/ când suntem mai mulți,/ iar asta înseamnă oricum ceva,/ indiferent de situație.”
