Când nu mai înseamnă cine știe ce și nu îți mai faci planuri în legătură cu ea, abia atunci poezia ar putea deveni totul. Și nu mă refer la scrisul poemelor, care e ceva tehnic, ci la acel stil de viață special pe care îl deprinzi după multe ezitări și tatonări, după bătălii mai mult sau mai puțin la vedere, după suferințe. Iar acest "totul" nu are nimic disperat în el. E firescul trăirii în acord cu sensibilitatea pe care începi s-o recunoști ca aparținându-ți, care se infiltrează în zilele vieții tale ca un lichid de perfuzie într-un corp bolnav.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totu... -
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viaț...
-
Vasile Baghiu Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeri... -
Vasile Baghiu Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, l...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu