sâmbătă, iulie 01, 2017

"În desişul Anxietăţii lui Vili Barna". Radu Părpăuţă despre "Planuri de viaţă", în Ziarul de Iaşi, 28.06. 2017

"În desişul Anxietăţii lui Vili Barna". Radu Părpăuţă despre "Planuri de viaţă", în Ziarul de Iaşi, 28.06. 2017
- fişe de lectură -
Vili Barna, antieroul lui Vasile Baghiu (din romanul acestuia Planuri de viaţă, Polirom, 2012), este un dubitativ înnodat în stări contradictorii: sentimentul zădărniciei şi ratării, apăsarea eşecului şi dezamăgirii. Barna, în care putem recunoaşte date biografice ale autorului (dar nu asta este important), este un contestatar, căzut degrabă într-o melancolie irepresibilă, şi o victimă a societăţii pierdută undeva între Est şi Vest, între ideal şi proza vieţii.


Ce se întâmplă cu Vili Barna, cel care trage din greu la jugul vieţii, în puţinul timp care îi este dat (care ne este dat nouă tuturor). Se întâmplă că Barna se opreşte o clipă (o „clipă” lungă cât romanul), priveşte în jur şi cugetă la ce fel de viaţă trăieşte de fapt. Pe tot parcursul romanului antieroul Barna nu face decât să încerce să se desprindă din desişul anxietăţii sale într-un lung monolog al căutării de fapt. În zadar veţi căuta un clou al romanului, un apogeu sau, cum se spune didactic „punctul culminant” al poveştii; n-avem o peripeteea, acea întoarcere a soartei personajului, cum recomandă clasicii şi hitchcockienii deopotrivă. Nu, Barna este egal cu sine însuşi de la început şi până la sfârşit.
Sinuozitatea gândirii personajului - aceasta ne interesează. Ea este urmată îndeaproape de narator, unul care nu este omniscient (romanul putea fi scris prea bine şi la persoana întâia, ar fi fost mai „trendy”, conform cu ce se practică în proza de azi), dar care nu pregetă pe alocuri să-şi ia peste picior personajul. Din gravitatea dubitaţiei personajul cade, pe alocuri spuneam, în miticism naţional, dinspre mitic spre Mitică, cum ar veni.
Antieroul nostru nespectaculos face câteva plimbări prin Europa şi priveşte excentricităţile occidentale. În rezidenţa din Occident unde scrie romanul o vede, de pildă, pe turcoaica Meryem, venită cu o bursă de cercetare, cum paşte iarbă în scop experimental, se întreţine cu colegi mai trăsniţi, dar rămâne cu gândul la mama de la Poiana şi nu-l scoate nimeni din ale lui. Un scurt episod de presă în România îl încarcă cu mizeria depravată a timpurilor postdecembriste. La fel editarea unei cărţi. Are experienţe intime religioase, dar naratorul nu catadicseşte să fie mai explicit. Lumea literară, prezentată prin chipuri de autori recognoscibile pentru mulţi, îl scârbeşte. Se defulează în lungi monologuri până la urmă prin discuţiile pe medii de socializare cu prieteni plecaţi din ţară.
Face multe Barna, dar mai toate stau sub semnul dubitaţiei triste, al eşecului şi deziluziei. De pildă, face încercări să ajungă în America, dar cade victimă unei escrocherii şi renunţă. Ca atâţia alţi români e un bovaric în multe momente. Arena politică şi mişcarea civică postdecembristă îl aduc în stare de neputinţă. Şi meditează la aceasta.
Dar, desigur, episoadele cele mai importante sunt cele în care Barna rescrie cele consemnate de tatăl său despre lagărele din URSS prin care trecuse. Viaţa tatălui se scurge în viaţa fiului, după cum cea a lui Barna se va decanta în viaţa fiului său. Puntea invizibilă dintre tată şi fiu, apoi iarăşi dintre tată şi fiu asigură stabilitatea familiei. Şi a ţării acestea „neaşedzate”, cum zice cronicarul. Iar planurile de viaţă, pe care le face mereu Barna, sunt planuri pentru aşezarea, stabilitatea individului, a familiei şi a ţării.
Lăsăm pentru critici mai sagaci alte consideraţii posibile despre singurătate, supravieţuire, mântuire prin scris etc. Protagonistul retrăieşte şi absoarbe toate aceste lucruri, romanul fiind o perpetuă rememorare, fără să aibă nevoie de vreo madlenă, a unor momente de viaţă revelatorii. Şi de multe ori rezultatul este frustrant şi dezamăgitor. De aici tăcerea şi retragerea în scris. Soluţia se întrevede în roman, dar autorul o spune mai răspicat în articole de presă. Ca de exemplu: „Cel mai probabil, retragerea, demisia, separarea de aceste grupuri şi organizaţii ar fi, în ceea ce mă priveşte, soluţia. Soluţia individuală a scrisului acasă, în bucătăria apartamentului, publicarea la edituri cât de cât vizibile şi comunicarea, atât cât este posibil, cu cititorii.
Lumea poate fi văzută şi ca o sumă de singurătăţi solidareŞi nici nu este altfel. În fond, chiar murim singuri, iar acest amănunt banal (şi dur totodată) spune şi el ceva în acest sens.
Am văzut această retragere şi la oameni din alte domenii. Oameni ai generaţiei mele care, sătui de nedreptate, impostură şi marginalizare, au ales tăcerea. Cel puţin cei rămaşi aici, pentru că despre ceilalţi nici nu aş şti să spun prea multe.
La urma urmei, demisia te poate scuti de senzaţia că girezi minciuna şi nedreptatea şi te ajută să trăieşti în împăcare cu propria conştinţă.” (Bătălii pierdute ale generaţiei mele, Liternautica, 14,1, 2017)
Aş zice că Vili Barna simbolizează cumva România, la fel cum nabokoviana adolescentă nebunatică, inocent-perversă Lolita este America sau cum, bunăoară, tânăra slujnică, care rămâne fără vedere, din Frumuseţea oarbă, cântecul de lebădă al lui Boris Pasternak, simbolizează evident Rusia, care şi-a uitat propria frumuseţe şi propriul destin. Barna e, cu voia sau fără voia autorului, o chintesenţă a românului de azi - românul generic, cel conştient, nu Mitică, din popor, nu din populime, anxios, dar căutând lucid, pipăindu-şi propriul destin cu antene sensibile; când orbeşte, cîând temător; grav, dar cu mari îndoieli, cu avânturi adolescentine primejdioase, dar şi cu căutări ale unor temelii - tatăl, familia, singurătatea retractilă şi adeseori volatilă.
Până la urmă Barna dubitativul (a)pare un biruitor? Greu de spus. Dar meditaţia asupra aşedzării ţării este primul pas spre biruinţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...