joi, aprilie 14, 2016

Când dau scrisul deoparte

Când dau scrisul deoparte, cel mai adesea din cauza constrângerilor pe care viaţa le presupune mereu, nu mă simt foarte bine. Mă gândesc la timpul scurt al vieţii care ni s-a dat, la răspunderea pe care o avem pentru darurile lăsate de Dumnezeu şi la câte şi mai câte lucruri de acest fel. Aceasta nu înseamnă, totuşi, că dramatizez, pentru că ştiu că nimic nu se compară cu viaţa propriu-zisă şi că e o prefăcătorie detestabilă să te văicăreşti că n-ai putea trăi fără scris şi aşa mai departe. Aşa că scriu în continuare când pot, mă strecor printre întâmplări, evenimente şi obligaţii, cu program sau la întâmplare, fără să mă plâng prea mult, dacă se poate deloc, întorcând foaia înainte, însufleţit de aceste stări şi sentimente amestecate, nişte expresii mai nelămurite de fapt ale idealurilor acelea măreţe despre care se vorbeşte în cărţi.

sâmbătă, aprilie 09, 2016

Un cântec de propagandă împotriva Catedralei

Am înţeles acum ce-i doare foarte tare pe unii intelectuali, artişti şi oameni de televiziune români: faptul că se construieşte Catedrala Mântuirii Neamului. În rest, nimic, nimic. Şi-au adunat forţele creatoare şi au scos un extraordinar şi nemaipomenit cântec de propagandă împotriva acestui proiect. Montajul lor literar-artistic îmi aminteşte de spectacolele care se dădeau la televiziunea de dinainte de 1989 în care, tot aşa, nişte recitatori repetau întruna, patetic, pătrunşi de importanţa mesajului, cât de mare geniu era Ceauşescu. Aceştia de acum, altfel oameni talentaţi unii dintre ei, repetă cât de convinşi sunt (deşi au vizitat, desigur, catedralele Occidentului) că "Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici". Esenţa propagandistică a atitudinii lor este aceeaşi. Eu nu ştiu ce preferă Dumnezeu şi nici nu contează ce cred eu pe acest subiect, dar versurile acestui cântecel sunt numai bune de pus la gazeta de perete a noilor politici care înfierează (din nou) credinţa şi biserica.