La urma urmei, chiar în timpul conducerii actuale a Uniunii Scriitorilor din România cumpărarea cărţilor, frecventarea bibliotecilor şi ocupaţia cititului au ajuns în România la cifre care ne situează pe ultimul loc în Europa. O parte din răspundere în această gravă problemă ar trebui să fie asumată - fireşte, alături de ICR, Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, edituri şi mass-media - şi de toţi cei care au vreo funcţie în această organizaţie a scriitorilor, USR, a cărei imagine este în cădere liberă. Unde sunt proiectele reale (nu activităţile de bifat în tabele!) în care scriitorii să aibă dialog real cu adolescenţi şi tineri? De ani şi ani merg prin şcoli (din iniţiativă proprie!) la întâlniri cu elevi pe tema beneficiilor ocupaţiei cititului pentru viaţă în general (am câteva sute de astfel de ore la activ, ca să spun aşa), dar am văzut atât de rar ca USR să iniţieze astfel de activităţi sau să fie interesată să ofere sprijin unor proiecte individuale pe acest subiect. Sunt sigur că dacă USR ar intra cu adevărat în şcoli, prin membrii săi de valoare, în cadrul unui proiect naţional pe termen lung (pus eventual la cale în colaborare cu Ministerul Educaţiei), lucrurile ar arăta altfel, mult mai bine adică, în toată ţara. Mai mult, lipsa de disponibilitate pentru dialog a acestei conduceri a USR (cu tot cu comisiile ei inchizitoriale nou înfiinţate) face ca lucrurile să se înrăutăţească şi mai mult. Este păcat să vezi cum oameni din actuala conducere a USR, în frunte cu criticul Nicolae Manolescu, altfel scriitori cu potenţial de creativitate remarcabil, îşi risipesc energiile într-o îndârjire complet inadecvată vremurilor şi refuză să iniţieze un dialog în spiritul democraţiei şi aşa cum i-ar obliga poziţia în care se află, cu membrii Grupului pentru Reformă a USR. Noi, membrii acestui grup, vrem transparenţă, vrem proiecte adevărate, vrem ca premiile să fie oferite, cum se spune, pe bune, vrem ca forţările statutului şi ale regulamentelor organizaţiei să nu se mai repete, vrem alegeri libere, vrem un climat bun în lumea literară. E atât de mult? Şi e atât de grav încât să fie înfiinţate comisii de tip comunist care să pună la punct scriitorii "nealiniaţi", să pună pumnul în gură celor care exprimă păreri diferite de ale celor din conducere?
Între viaţă, scris şi citit nu-mi mai rămâne prea mult de adăugat. Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă aduce încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument grozav prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)
1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totu...
-
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viaț...
-
Vasile Baghiu Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeri...
-
Vasile Baghiu Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, l...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu