luni, februarie 29, 2016

Din nou, despre povestea excluderilor din USR

Aspectul care mă revoltă cel mai mult în povestea scriitorilor care au fost propuşi pentru excludere sau pentru avertisment de către Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere a Uniunii Scriitorilor (din care fac parte Mircea Mihăieș, Daniel Cristea-Enache, Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coșoveanu și Răzvan Voncu) nu este actul în sine, funcţionăresc şi rece precum o sentinţă, ci lipsa oricărei îndoieli sau a oricărei umbre de regret din partea vreunuia dintre cei din comisie pentru abuzul pe care îl comit, siguranţa cu care s-au instalat, scriitori la rândul lor, în gestul lor arogant prin care, vezi bine, sancţionează alţi scriitori, nişte colegi de scris şi de breaslă la urma urmei. Stilul inchizitorial al acestor oameni mă pune pe gânduri. Suntem în 2016, la 25 de ani după o revoluţie anticomunistă, lustraţia nu a devenit lege, procesul comunismului nu a avut loc, clarificări privind morţii revoluţiei nici atât, iar ei, grozavii membri ai acestei comisii scriitoriceşti, cu ce se ocupă? Ei bine, ei decid cine aduce "prejudicii de imagine" Uniunii Scriitorilor (şi ce înseamnă aceasta) şi se uită totodată pe Facebook ca să detecteze discuţii "antisemite" pe care să le raporteze apoi şefului lor, criticul Nicolae Manolescu, pentru ca în final să le analizeze împreună în şedinţe ale Consiliului la care participă alţi 30 de scriitori care dau până la urmă verdictul de excludere sau de avertizare cu numai o singură abţinere. Ce fel de organizaţie este aceasta care îşi sancţionează membrii cu o ură atât de bine închegată şi organizată la vârf? Ce interese atât de puternice au aceşti scriitori ca să se preteze la nişte acţiuni atât de urâte, atât de lipsite de colegialitate, atât de ruşinoase pentru condiţia de om şi scriitor? Unde sunt încercările lor de a dezbate aceste subiecte? Au avut ei mai întâi vreo iniţiativă de a organiza vreun dialog, fie şi în cerc restrâns (nu neapărat cu public, deşi aşa s-ar cuveni) cu aceşti colegi ai lor despre care spun că nu ar fi talentaţi etc., de multe ori chiar prin vocea preşedintelui ajuns la al treilea mandat prin mijloace care au forţat Statutul, un statut la care, altfel, toţi fac ritos apel? Cine se cred aceşti oameni cu apucături de activişti de partid şi o răceală sufletească de comisari stalinişti puşi pe judecarea duşmanilor poporului? Chiar dacă retorice, aceste întrebări şi încă altele merită răspunsuri. Aşa cum noi, scriitorii, aşa cum suntem, mai vizibili sau mai necunoscuţi, mai cu operă sau mai fără operă, mai talentaţi sau mai netalentaţi, merităm mai mult respect din partea unei Uniuni a Scriitorilor a cărei conducere, abia ea, prin stilul autoritarist îi aduce, se poate spune, mai mari prejudicii morale şi de imagine decât oricine altcineva.

duminică, februarie 28, 2016

Scrisoare deschisă Centrului Român al PEN-Club Internaţional

Stimată Doamnă Preşedintă Magda Cârneci,

Vă scriem pentru a vă semnala o situaţie pe care noi o considerăm o încălcare a dreptului la libertatea de expresie amintind de metodele de intimidare şi de cenzură folosite de către orice regim dictatorial împotriva scriitorilor incomozi, nealiniaţi.

Recent, Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere a Uniunii Scriitorilor (din care fac parte Mircea Mihăieș, Daniel Cristea-Enache, Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coșoveanu și Răzvan Voncu) a propus pentru excludere din USR, "pentru grave încălcări ale statutului şi ale deontologiei", doi scriitori (Grigore Şoitu şi Dan Mircea Cipariu) şi pentru "avertisment" alţi trei scriitori (Daniel Vorona, "pentru comentarii antisemite"; Paul Cernat, "pentru găzduire de comentarii antisemite"; Florin Iaru "pentru prejudicii morale şi de imagine aduse U.S.R.").

Consiliul USR a aprobat această propunere şi a emis o decizie în acest sens.
Noi considerăm această decizie un abuz care afectează libertatea şi demnitatea scriitorului în România.

Vă scriem totodată și pentru a vă ruga să analizați situația împreună cu Comitetul de Conducere al PEN-Club, urmînd a vă exprima o poziție publică referitoare la acest subiect.

Cum organizaţia pe care o conduceţi are între obiectivele principale şi "susţinerea libertăţii de expresie”, cum unii dintre noi suntem şi membri ai PEN-Club şi cum acest abuz afectează chiar libertatea de expresie în mediile scriitoriceşti din România, poziţia oficială a PEN-Club ar arăta că instituţiile şi organizaţiile care apără drepturile şi libertăţile cetăţenilor în general şi ale scriitorilor şi jurnaliştilor în special nu sunt "de formă", cu atât mai mult cu cât PEN-Club a avut nu puţine astfel de intervenţii în ultimii ani.

Comunicatul USR poate fi găsit la adresa Web: http://www.uniuneascriitorilor.ro/25-02-2016-comunicat-21/

În aşteptarea unei reacţii din partea Dvs., vă asigurăm de toată consideraţia,

Grupul Pentru Reformă a Uniunii Scriitorilor din România

Băieţii deştepţi din Republica Română a Literelor

Să-i dăm afară din Uniune pe scriitorii nesupuşi, nedomesticiţi, necuminţiţi, pe ăştia care au mai mereu ceva de comentat! Şi la urma urmei ce nu le convine? Nu sunt scriitori? Să scrie atunci! Ce mai vor? Noi suntem o comisie care are această putere de a-i da afară sau de a-i avertiza. Cine ne poate sta în cale? Regulamentele? Democraţia? Cuvintele asta-s pentru fraieri, iar noi suntem super-deştepţi! Băieţii deştepţi din Republica Română a Literelor! Cine ne poate opri? Suntem Marea Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere a Uniunii Scriitorilor, aşa că... "Afară cu ei!". Noi suntem Puterea! Noi, Mircea Mihăieș, noi, Daniel Cristea-Enache, noi, Adrian Alui Gheorghe, noi, Gabriel Coșoveanu, noi, Răzvan Voncu! Şi unde mai pui că îl avem drept mentor şi protector pe marele critic care i-a închis uşa României literare în nas până şi lui Paul Goma cât era el de Paul Goma! Care critic, hă, hă, i-a luat interviu până şi Omului cu O mare, Întâiul Preşedinte al ţării de după agitaţia aia, Revoluţia anticomunistă. Dacă-s fraieri, creadă ce vor! Ne încurcăm noi de unii ca ăştia, de bâzâiala lor incomodă, de ăştia de la - cum îi spune? - Grupul Pentru Reforma USR? Auzi! Reformă. Dacă vreau să stau să conduc Uniunea asta trei, patru, cinci mandate, ce mă împiedică? Supun imediat la vot condeieri de prin judeţe prelucraţi din timp şi schimb regulamentul! Şi stau câte mandate îmi pofteşte inima! Şi dau premii cui vreau eu! Le arătăm noi reformă imediat! Afară! Ăştia nici operă nu au. Vai de capul lor! Noi, noi de aici din Marea Comisie de Inchiziţie Literară, noi, care ştim ce e Bine şi ce e Rău pentru scriitori, noi, numai noi avem voie să spunem Adevărul. Pentru că noi suntem deţinătorii Adevărului. Avem cheia. Ei nu au operă. Nici Goma ăla nu avea şi nu are... Aveau dreptate Organele! Cârcotaşi fără limite! Netalentaţi, frustraţi, nişte nimeni. Noi suntem Alfa şi Omega. Noi suntem Totul. Comisia Universal-Românească a Interzicerii Vorbirii Libere. Ciocu' mic!

sâmbătă, februarie 27, 2016

Îngrădiri ale libertăţii de expresie şi intimidări ca în comunism la USR

Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere a Uniunii Scriitorilor (din care fac parte Mircea Mihăieș, Daniel Cristea-Enache, Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coșoveanu și Răzvan Voncu) a exclus recent din USR doi scriitori (Grigore Şoitu şi Dan Mircea Cipariu) şi a dat "avertisment" altor trei (Florin Iaru, Paul Cernat şi Daniel Vorona) pentru prejudicii de imagine aduse USR. Mie mi se pare că acest comitet acţionează prin metode de intimidare asemănătoare celor din anii cincizeci şi din toată perioada comunismului. Este o îngrădire a libertăţii de expresie împotriva căreia protestez. Sunt mulţumit că Grupul pentru Reforma USR (din care fac parte) a iniţiat un protest (semnat deja de mai mult de o sută de scriitori) împotriva acestui abuz. Pe de altă parte, cred că problema aceasta ar trebui să intre şi în atenţia PEN-Club, care are printre scopurile principale apărarea libertăţii de expresie.

vineri, februarie 26, 2016

Adrian Alui Gheorghe în comisia fantomatică de excluderi din USR

Concitadinul meu, scriitorul Adrian Alui Gheorghe​ (pe care l-am apreciat în general pentru implicarea lui în organizarea de evenimente culturale, chiar dacă nu prea am fost pe aceeaşi lungime de undă cu el), face parte dintr-o comisie a Uniunii Scriitorilor care a dat recent afară din această organizaţie doi scriitori (Grigore Soitu​ şi Dan Mircea Cipariu​) şi a dat "avertisment" altor trei scriitori cunoscuţi (Florin Iaru​, Paul Cernat​ şi Daniel Vorona​) pe motiv că îndrăznesc să-şi spună părerea despre derapajele conducerii USR în frunte cu criticul Nicolae Manolescu. Îmi pare rău să-l văd pe Adrian, directorul Bibliotecii "G.T. Kirileanu" din Piatra-Neamţ, în această postură regretabilă şi condamnabilă. L-aş sfătui, cât se poate de prietenos, să se retragă. Nu-i face cinste să susţină în 2016 mecanisme instituţionale de îngrădire a libertăţii scriitoriceşti asemănătoare comisiilor din anii cincizeci. Iar explicaţiile lui de pe FB sunt cel puţin neconvingătoare. 

luni, februarie 22, 2016

Nici măcar oportunismele "de zi cu zi"

Cei care cred că se poartă cum se poartă şi purtarea lor nu se observă se înşală. Nici măcar oportunismele "de zi cu zi" (nu cele la limită) şi nici laşităţile mici (nu cele care ţin de principiile esenţiale) nu pot fi ascunse vederii cu ochiul liber la oameni, nu pot rămâne discrete. Mărturisesc însă că prefer să mai închid ochii, pentru că m-am trezit uneori în situaţii în care a trebuit să tac pentru a nu răni sentimente umane mai puternice decât derapajele etice, să trec cu vederea trădări "de supravieţuire" (cum le-aş numi), prefăcătorii "de circumstanţă" şi orgolii mărunte de susţinere a unui ego mărit. În plus, se ştie, nimeni nu e perfect. Lucrurile nu se împart - slavă Domnului! - în bune şi rele, albe şi negre, frumoase şi urâte. Dacă ar fi aşa, viaţa ar fi plicticoasă, iar arta şi literatura nişte predici fără substanţă.

marți, februarie 16, 2016

S-a inventat şi telecomanda

Nu sunt un fan al Antenelor. Totuşi, deşi ştiu că unii, din rea-credinţă, citind cele ce urmează, se vor îndoi de această afirmaţie a mea spusă cu toată onestitatea, nu voi merge nici acum cu grămada, adică nu voi diaboliza aceste posturi. Nu voi fi de acord niciodată cu desfiinţarea vreunui ziar sau a vreunei televiziuni prin ordine venite de la nivelul structurilor de conducere ale statului şi nu mă voi bucura niciodată de o asemenea întâmplare. Câtă vreme un ziar, o televiziune sau un post de radio respectă legile care ţin de exprimarea în spaţiul public, orice presiune asupra lor şi orice decizie care le îngrădesc expresia devin, evident, nişte abuzuri. Democraţia înseamnă în primul rând să accepţi că există păreri care sunt total diferite de ale tale şi interese opuse intereselor tale. Ca să nu mai spun că în cazul televiziunilor s-a inventat şi telecomanda. De aceea, mă opun isteriei manipulatoare (întreţinute, din păcate, şi de mulţi scriitori şi intelectuali) care stigmatizează acum Antenele. Nici mie nu-mi plac multe posturi de televiziune şi multe emisiuni, dar nu m-am gândit niciodată să cer desfiinţarea lor. Cel mult, în afară că evit să mă uit la ele, le critic când am ocazia, dar rămân la această limită. E limita democraţiei.

luni, februarie 15, 2016

Elanuri lipsite de temei şi disperări potolite, planuri măreţe şi renunţări amare

Nu am fost conştient chiar de la început, adică din extratereştri ani optzeci ai adolescenţei, de condiţia aparte a scriitorului în lumea asta a noastră din Est. Totul s-a limpezit încetul cu încetul şi în mintea mea, alternând elanuri lipsite de temei şi disperări potolite, planuri măreţe şi renunţări amare. Este o luptă care nu seamănă cu tipul de luptă din Vest. Nici acolo nu este uşor, evident, dar aici e ceva parcă mai mult, dar şi mai puţin cumva, un sacrificiu asumat şi neasumat în acelaşi timp, o permanentă nesiguranţă şi lipsă de motivaţie pe care trebuie să le înfrunţi, o nedreptate ubicuă şi persistentă care ţine nu numai de sistem, rău şi nărăvit în rele din comunism, dar şi de oameni. Valori sucite şi întoarse pe dos că nu le mai recunoaşte nimeni, derapaje şi deviaţii comportamentale la toate nivelurile, asaltul imposturii, în fine, situaţii de toată jalea. Nu am fost conştient de marginalitatea trăirii vieţii "himeriste" pe aici, dar acum că încep să mă dumiresc cu adevărat, înţeleg câtă singurătate este, la urma urmei, în asumarea pe cont propriu a durerii care nu este numai a ta şi despre care aproape că nici nu poţi vorbi fără să te gâtuiască emoţia şi fără să te simţi jenat. Chiar aşa, sentimente paradoxale, stinghereală când s-ar cuveni mândrie legitimă, vinovăţie când ar trebui revoltă, resemnare când orice dram de speranţă ar fi pur şi simplu salvator.

marți, februarie 02, 2016

Nu am reuşit să trăiesc din scris

Nu am reuşit să trăiesc din scris şi, foarte probabil, cu excepţia unei situaţii fericite şi norocoase în care lumea din Vest va căpăta brusc interes pentru romanele sau chiar pentru poeziile mele, nici nu voi reuşi. Dacă vânzările de roman la una dintre cele mai importante edituri din România nu depăşesc, în majoritatea cazurilor, cifra 1000, ce speranţe mai poţi avea? De la optsprezece ani, în paralel cu scrierea cărţilor, am fost încadrat, cum se spune, în câmpul muncii mereu. Am avut o slujbă şi, uneori, cum se întâmplă şi de ceva timp încoace, chiar două odată. Şi am considerat această situaţie cât se poate de firească, demnă, nu mi-am făcut iluzii şi nici nu mi-am alimentat aiurea frustrări de tot felul, pentru că am înţeles din vreme că aşa funcţionează societatea asta a noastră. Poate că dacă aş fi trăit singur mi-aş fi permis - cine ştie? - o viaţă boemă şi nu ştiu cum, la limită, mai indiferentă la cele pământeşti, cum găseşti prin cărţi despre scriitori şi artişti. Sau poate că nici aşa. Nu ştiu. În fine, lucrurile astea ţin şi de firea omului, iar eu nu sunt foarte aventuros în această privinţă, recunosc. Cum mi-ar fi stat în tot acest timp, căsătorit şi cu doi copii, să o fac pe scriitorul nedreptăţit de societate care se plânge că scrie fără să fie răsplătit şi aşa mai departe? E limpede, nu era cazul să îmbogăţesc şi eu povestea aceea cu artişti şi scriitori neînţeleşi şi nerecunoscuţi şi să ajung, încetul cu încetul, să fiu întreţinut sau cine ştie cum, aşteptând ceva de la cineva, de undeva. Nu zic că nu ar fi drept ca societatea şi statul să-şi reconsidere atitudinea faţă de artişti şi scriitori, dar eu am înţeles din prima, dacă mă pot exprima astfel, că aşa merg lucrurile în general cu scriitorii şi aşa merg lucrurile în ţara noastră, aşa că mi-am scris cărţile în timpul meu liber, în afara serviciului şi - uneori, pentru peroade de câteva luni - în nişte rezidenţe occidentale (obţinute în urma unor conscursuri internaţionale) în care am beneficiat de condiţii care m-au făcut să mă simt cu adevărat scriitor profesionist. Şi asta e tot. E demnitatea minimă pe care mi-o pot permite în această poveste, în lumea noastră. La urma urmei, pot considera că scriindu-mi cărţile în aceste condiţii am făcut toată viaţa voluntariat, că tot e la modă acum. Oricum, la urma urmei am oferit ceva, nu am luat nimic de la nimeni. Şi aşa va fi şi de aici înainte, cât va fi.

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...