duminică, ianuarie 24, 2016

Tentaţia diversificării perspectivelor

Alternarea poeziei, prozei, eseului şi criticii în munca scrisului de zi cu zi nu înseamnă risipire, nici plutirea deasupra lucrurilor, ci poate mai mult adecvarea instrumentelor la situaţiile emoţionale diverse, la impulsul nedefinit de a cuprinde cumva lumea, de a prinde cât mai bine înţelesurile care ni se oferă numai în parte. Ştiu, este de preferat şi mai confortabil să te laşi scufundat pentru timp îndelungat în lumea unui roman, este trăire la maximă intensitate să convieţuieşti câte un an întreg cu secvenţe de vers pe cărările sinuoase ale poemelor, este provocator să răscoleşti zile în şir în subtilităţile argumentelor pentru ideile care se luminează pe parcursul construirii unui eseu. Cu toate acestea, tentaţia diversificării perspectivelor în căutarea adesea fără ţintă precisă pe care o presupune scrisul este mai puternică şi parcă şi mai potrivită cu stilul de viaţă al epocii.

luni, ianuarie 11, 2016

Ieri, la Bacău, la Mall

Ieri, la Bacău, la Mall, ne plimbăm un pic prin spaţiile mari şi strălucitoare, printre mese unde oamenii stăteau de vorbă la cafea sau în faţa unor farfurii cu mâncare, peste tot, relaxaţi, căscăm gura la spectacolul diversităţii, iar eu nu-mi pot reţine un sentiment de mulţumire pentru mulţumirea tuturor, adulţi şi copii, tineri şi mai puţin tineri care - mă gândeam - aveau (au) la urma urmei un loc civilizat, curăţel în care să iasă. Nu sunt de partea celor care critică una-două mall-urile, cum nu sunt de acord nici cu cei care bombăne aşa, în general, împotriva tehnologiei, în special a Internetului şi a Facebook-ului. Important este, cred, cât timp ne petrecem în aceste spaţii şi cum folosim noile tehnologii, dacă reuşim să ţinem sub control lucrurile şi dacă mai găsim timp şi pentru aerul liber, pentru natură, pentru mişcare, pentru socializarea adevărată, "face to face". M-am amuzat de miile de pietroaie, de valurile de mare şi troienele de zăpadă care veneau toate peste mine la filmul 3D "La limita extremă". Iar senzaţia de rău de înălţime a fost aproape reală la scenele filmate în Alpi, mai ales că sonorizarea nu a fost nici ea mai prejos. E lumea noastră aceasta şi depinde de noi dacă îi devenim companioni şi, poate, chiar prieteni sau ajungem cu ea într-un permanent conflict care ne consumă energiile şi viaţa.

sâmbătă, ianuarie 09, 2016

Materialitatea nematerială

Ieşind cu bine din Sărbători :), e cazul să ne resetăm gândurile, ideile, planurile. Sau nu. Însă în acest caz ar cam trebui să suportăm consecinţele eşecului andocării (cuvântul l-am prins din filmul "Interstellar") la realitate. Reconfigurarea priveşte, la fel ca la GPS, traseele părăsite, adică, în cazul nostru, munca şi suspansul vieţii de zi cu zi în teritoriile ei în ţărişoara noastră dragă. Mai are, de asemenea, legătură cu proiecte apropiate sufletului însă  mereu date la o parte şi, poate, cu sentimentul inconfortabil că lucrul pentru care am fost meniţi să trăim este sistematic marginalizat din raţiuni circumstanţiale specifice locului geografic în care vieţuim. Partea bună este că poveştile auzite în toate aceste zile care au oprit parcă timpul în loc (cum se întâmplă şi în filmul pomenit) devin materialitatea nematerială de care avem nevoie, resursa de bază care mai poate umaniza noile tendinţe (de neoprit) ale tehnicizarii respiraţiei şi cuantificării bătăilor inimii.

sâmbătă, ianuarie 02, 2016

O şansă de a simţi că trăim în timpul vieţii noastre

Curaj! :) Mai este puţin din vacanţă, a mai rămas vreun rest de zile libere sau concediu, aşa că nu e cazul să ne lăsăm doborâţi de gândurile că vom începe curând munca. Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare a trecut, cu urările multe şi prietenoase care s-au învârtit pe Facebook şi pentru mine şi pentru care le mulţumesc şi aici din suflet celor care mi le-au trimis, cu sentimentul reconfortant că totul reîncepe şi viaţa îşi vede de ale ei mai departe, netulburată. Deocamdată, e încă timp de stat degeaba, de plimbări şi vizite, de pus la cale planuri pentru un an întreg, de scris gânduri răscolitoare şi complicate pe pagini de computer anume deschise pentru aceasta, "scrolat" Facebook-ul, de admirat pe afară, chiar şi aşa, în frig, privelişti frumoase, de vorbit despre subiecte uşoare cu cei pe care întâmplarea ni-i scoate în cale. Recunosc, eu mă pornisem ieri pe lucru, pentru că mi-am dorit să termin un articol la care butonam de ceva vreme, cum am şi spus aici, dar numai aşa ca să încep cumva anul prins în ceea ce îmi asigură plutirea la suprafaţa sufletească a zilelor. Altfel, sunt un mare fan al vieţii bune şi tihnite, al poeziei trăite, pe care o prefer celei scrise, al disponibilităţii pentru prietenie şi comunicare. Şi vă îndemn şi pe voi să deveniţi. E una din puţinele căi, se pare, prin care avem o şansă de a simţi că trăim în timpul vieţii noastre. :)

vineri, ianuarie 01, 2016

...în condiţiile în care a fi scriitor în România nu înseamnă mai nimic...

La mulţi ani! Am început anul bine, ceea ce sper şi în legătură cu voi, pentru că aşa un pic maniac şi workaholic cum sunt :) când vine vorba despre proiectele pe care mi le pun în minte am terminat de scris, chiar azi, de Sfântul Vasile, un articol despre nursing şi modelele teoretice după care este învăţată/deprinsă profesia de asistent medical în România. Poate că sfântul al cărui nume îl port şi care a construit spitale are grijă de mine şi în această privinţă. Lucrez de ceva vreme la articol, pentru că viaţa m-a adus acum mai bine de un an în situaţia de a preda această materie la o şcoală postliceală sanitară şi sper că va fi doar un prim pas în încercarea la care mă încumet de a schimba câte ceva în această zonă care, aşa cum am putut observa, a cam rămas în urmă la noi faţă de Vest. Abia aştept, normal, să-l văd publicat şi îmi doresc să merg mai departe şi să dezvolt într-o carte documentarea şi observaţiile pe care am reuşit să le adun. Chiar mă gândeam azi că profesia aceasta de asistent medical, pe care am învăţat-o la liceul sanitar în anii optzeci (fotografia este chiar de atunci, iar băiatul fără bonetă din mijlocul fetelor eu eram) şi pe care am practicat-o în diferite locuri vreme îndelungată (până acum mai mulţi ani în urmă, când psihologia m-a tras pur şi simplu în teritoriul ei), nu numai că mi-a asigurat minima demnitate a existenţei şi posibilitatea creşterii copiilor şi suţinerii familiei, în condiţiile în care a fi scriitor în România nu înseamnă mai nimic din acest punct de vedere, dar mi-a oferit şi o sursă de inspiraţie pentru scris (poezia sanatoriului), iar acum, iată, mă aduce în zona educaţiei. Ce poate fi mai plăcut şi încurajator să vezi cum lucrurile se leagă? Astă-noapte nu am stat prea mult după miezul nopţii la petrecerea organizată la finii noştri, am trecut linia dintre ani fără emoţii şi tulburări grozave, cu Iuliana şi câţiva oameni dragi din familie, apoi ne-am retras acasă. Iar dimineaţă, pe o lumină albă, curată şi rece ca zăpada care se aşternuse, ezitant, cât noi am petrecut şi am dormit, am avut impulsul să revăd textul, ceea ce a fost foarte inspirat. Iar despre inspiraţie nu ştiu să spun mai nimic, în afară, poate, de faptul că mi se pare că înlocuieşte aripile pe care nu le avem. Un an minunat şi inspirat să aveţi! :)