joi, decembrie 29, 2016

Trăim aceeaşi realitate a României şi a Europei, dar e limpede că nu o gândim la fel

Constat, din nou, şi la acest final de an 2016, că sunt câteva lucruri (teme) nevralgice asupra cărora nu mă înţeleg mai deloc cu majoritatea scriitorilor şi intelectualilor din România. Am şi avut pe parcursul anului şi în toţi anii din urmă tot felul de contraziceri. Va trebui să scriu probabil mai în amănunt despre aceste nepotriviri sau, mai bine zis, să clarific pur şi simplu punctele mele de vedere fără să intru neapărat în dispute directe cu cineva. Trăim aceeaşi realitate a României şi a Europei, dar e limpede că nu o gândim la fel. Nici nu mi-am propus vreodată, în intervenţiile mele, aici sau în unele articole, să schimb perspectiva cuiva. Dacă felul meu de a vedea lucrurile pe un subiect sau altul poate fi de folos cu atât mai bine. Dacă deranjează şi nici nu există cale de dialog, nicio problemă, mergem mai departe, fiecare cu părerile proprii. Şi cam asta-i tot.

marți, decembrie 27, 2016

"Meseria de romancier"

Îmi place cum prezintă Murakami lucrurile în "Meseria de romancier". Mă regăsesc în modul său de a judeca astfel de chestiuni şi, în timp ce citesc, capăt parcă şi mai mult curaj în munca mea. Este important să găseşti repere atunci când îţi propui să scrii romane, mai ales în lumea noastră care pare înclinată să dea tot mai puţină atenţie genului acesta de "obiecte artistice", dacă le pot numi aşa. De fapt, nu prea ştiu ce atrage atenţia oamenilor din zilele noastre, generaţiei tinere sau mai puţin tinere. De fapt, sincer să fiu, nu prea îmi pasă. Cred că este mai important, cum zice şi cel care a scris "Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă", să nu ai, în toată perioada scrierii unui roman, nici iluzii, nici disperare. Egal, disciplinat, concentrat pe "porţia" zilnică de scris. E mai bine aşa, fără sentimentalisme. E mai eficient.

vineri, decembrie 23, 2016

Aşa e lumea noastră: are uneori o frumuseţe fără egal.

În 2006, în decembrie, mă aflam într-o rezidenţă literară din orăşelul elveţian Stein am Rhein. Lumea de acolo era prietenoasă foarte. De fapt, rareori am fost tratat aşa, ca om în primul rând (cu atenţie adevărată), dar şi ca scriitor (cu preţuire şi interes pentru scrisul meu), ceea ce mă făcea să mă gândesc, cu tristeţe, la diferenţele dintre lumile noastre. În fine, se apropia Crăciunul, iar ei, ştiind că urma să plec înainte de această Sărbătoare a Naşterii Domnului, au organizat ceva, au pus la cale un mic moment, o seară care să devanseze, pentru mine şi în ideea de a fi împreună cumva-cumva în spiritul Crăciunului, lucrurile. Cu nişte crengi de brad şi nişte globuri, cu mâncare gătită, cu atmosferă casnică şi strălucire de Moş Ajun, am petrecut un pic "ca de Crăciun" cu nişte oameni atât de prietenoşi că aproape mi-au dat lacrimile la despărţire, când a venit ziua, de păcătos şi slab de înger ce eram şi încă mai sunt. Aşa e lumea noastră. Are uneori o frumuseţe fără egal.

Îmi aduc aminte de proiectele de romane şi cărţi

Cititul şi scrisul... Mereu mi-a plăcut să citesc, chiar şi de sărbători. Sau poate că mai ales de sărbători. O ocupaţie pe care o simt ca pe una dintre cele mai bune expresii ale libertăţii. Şi scrisul, da, dar scrisul e parcă mult mai mult o confruntare cu propria persoană, într-un fel, mult mai adânc înrădăcinat în nişte străfunduri sufleteşti ca să mai poată fi libertate deplină. Este şi aşa ceva, nu zic nu, dar lectura e o incursiune acompaniată pe drumuri necunoscute. E fraternitatea asumată cu autorul, e împărtăşirea experienţei. De aceea poate, de fiecare dată când văd instrumente de scris, mă cuprind nişte emoţii intense, nu neapărat pozitive. Dimpotrivă, sunt pline de anxietate sau de acel soi de temeri care însoţesc de obicei gândul la viitor. Îmi aduc aminte de proiectele de romane şi cărţi, cum mi s-a întâmplat şi astă-primăvară pe o stradă din Madrid, unde am stat mai mult în faţa acestei vitrine cu peniţe, tocuri, şi călimări, iar gândul la ele mă pune în alertă. Ceea ce nu e cazul cu cititul, în fine, unde mă las condus fără probleme. Şi aşa mai departe.

sâmbătă, decembrie 17, 2016

Soluţia "sună un prieten"

Dacă spun aici că scriu la roman şi aşa mai departe (chestii "plictisitoare", ştiţi, despre cum stau eu dimineaţa în zori în bucătărie şi migălesc la fraze, la scene şi la situaţii, în fine), asta se întâmplă pentru că vreau să-mi mai iau de pe grumaz greutatea grea (da, greutatea grea) a sentimentului dominant că totul poate să fie fără rost, că de fapt nu-i pasă nimănui de nimic şi de nimeni, că degeaba mă agit eu într-o părere că tot aiurea rămâne şi nu mai am cuvinte. Când am astfel de stări şi sentimente, eu recurg la soluţia "sună un prieten". Şi cum de 14 ani am un prieten neamţ-neamţ, îl sun pe el. Cum nu aş profita de un astfel de noroc? Aşa se face că în timp ce îl aud vorbind despre proiectele lui, despre cum se documentează şi cum lucrează (calm şi fără iluzii) la micile-marile lui studii despre istoria oraşului în care trăieşte (este profesor de istorie), despre poveşti ale oraşului (nu numai oamenii au poveşti, dar şi oraşele şi ţările) totul capătă sens şi pentru mine. "Merită, Vasile!", îmi spun în gând atunci, iar clipa conversaţiei devine sursa mea de energie, punctul de sprijin în univers, re-lansarea pe orbită.

miercuri, decembrie 07, 2016

duminică, decembrie 04, 2016

Cum să strâmbi din nas (şi încă în manieră gravă) la aşa ceva fără să fii ridicol?

Îmi pare rău să o spun şi nu vreau să ofensez pe nimeni, dar înţeleg (din nou) că nu prea mă potrivesc cu elita scriitoricească, intelectuală şi aşa mai departe. Simt dinspre ea adiind un aer de snobism pur, care este, de fapt, dispreţ real faţă de restul lumii. Este atitudinea unei clase care se crede superioară într-un fel care ar fi haios dacă nu ar fi chiar trist. Cel mai recent exemplu este reacţia negativă sobră şi încordată la poezia lui Celentano... Cum să strâmbi din nas (şi încă în manieră gravă) la aşa ceva fără să fii ridicol? Oameni buni, este o poezie scrisă şi interpretată de un personaj (beţivul filozof al satului) şi nu un text cu intenţie poetică scris de un poet care vrea să fie poet! Lasă că în bună parte e scrisă mai bine decât ar putea scrie optzeci la sută dintre poeţii-poeţi. A o interpreta altfel, a o scoate din context şi a-i căuta hibe legate de rimă, ritm şi alte chestiuni de acest tip înseamnă a nu pricepe cam deloc despre ce este vorba în acel filmuleţ. Subtilitatea ţine tocmai de rimele şchioape, de ritmul schilod, de improvizaţiile de "hip-hup", de ingeniozităţile, patetismele şi "sincerităţile" de "beţiv genial" care spune deşteptăciuni, de aburii care ies din gura personajului în acea sală neîncălzită, de locurile libere din sală, de câte şi mai câte. Şi ar mai fi de zis câte ceva, dar nu mai zic. E de ajuns pentru o seară oarecare de duminică.

joi, aprilie 14, 2016

Când dau scrisul deoparte

Când dau scrisul deoparte, cel mai adesea din cauza constrângerilor pe care viaţa le presupune mereu, nu mă simt foarte bine. Mă gândesc la timpul scurt al vieţii care ni s-a dat, la răspunderea pe care o avem pentru darurile lăsate de Dumnezeu şi la câte şi mai câte lucruri de acest fel. Aceasta nu înseamnă, totuşi, că dramatizez, pentru că ştiu că nimic nu se compară cu viaţa propriu-zisă şi că e o prefăcătorie detestabilă să te văicăreşti că n-ai putea trăi fără scris şi aşa mai departe. Aşa că scriu în continuare când pot, mă strecor printre întâmplări, evenimente şi obligaţii, cu program sau la întâmplare, fără să mă plâng prea mult, dacă se poate deloc, întorcând foaia înainte, însufleţit de aceste stări şi sentimente amestecate, nişte expresii mai nelămurite de fapt ale idealurilor acelea măreţe despre care se vorbeşte în cărţi.

sâmbătă, aprilie 09, 2016

Un cântec de propagandă împotriva Catedralei

Am înţeles acum ce-i doare foarte tare pe unii intelectuali, artişti şi oameni de televiziune români: faptul că se construieşte Catedrala Mântuirii Neamului. În rest, nimic, nimic. Şi-au adunat forţele creatoare şi au scos un extraordinar şi nemaipomenit cântec de propagandă împotriva acestui proiect. Montajul lor literar-artistic îmi aminteşte de spectacolele care se dădeau la televiziunea de dinainte de 1989 în care, tot aşa, nişte recitatori repetau întruna, patetic, pătrunşi de importanţa mesajului, cât de mare geniu era Ceauşescu. Aceştia de acum, altfel oameni talentaţi unii dintre ei, repetă cât de convinşi sunt (deşi au vizitat, desigur, catedralele Occidentului) că "Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici". Esenţa propagandistică a atitudinii lor este aceeaşi. Eu nu ştiu ce preferă Dumnezeu şi nici nu contează ce cred eu pe acest subiect, dar versurile acestui cântecel sunt numai bune de pus la gazeta de perete a noilor politici care înfierează (din nou) credinţa şi biserica.

marți, martie 29, 2016

Nu vă mai încurcaţi, numiţi-ne direct "duşmanii poporului", tovarăşi!

Însufleţit de grija pentru soarta Uniunii Scriitorilor din România, Adrian Alui Gheorghe (membru în celebra de acum comisie fantomatică de excluderi) ne dă o altă mare lovitură, nouă, scriitorilor reformişti. Într-un editorial din cel mai recent număr al revistei "Conta", scriitorul ne compară cu... teroriştii. În viziunea lui Nicolae Manolescu şi a lui Alex Ştefănescu, suntem netalentaţi, vai de capul nostru. Daniel Cristea-Enache caută printre noi, cu lupa corectitudinii politice, "antisemiţi" şi "neo-legionari". Iată că am ajuns, prin grija scriitorului Alui Gheorghe, şi "terorişti". Oare de ce - mă întreb - se chinuie oamenii aceştia să găsească diverse formule incriminatorii pentru noi când au (încă) la îndemână mult mai cuprinzătoarea expresie "duşmanii poporului"? :) AAG: "Asistăm, de ceva vreme, la un atac susţinut împotriva Uniunii Scriitorilor ca instituţie, împotriva celor care o conduc, fie în calitatea lor de “administratori”, fie în calitatea lor de scriitori. Dar atacurile sînt şi împotriva celor care mai cred într-o formă instituţional-sindicală a scriitorilor din România. Planurile se confundă, automat, “administratorul” brusc nu mai are nicio brumă de talent, scriitorul-administrator devine o cîrpă de şters pe jos. Internetul preia umorile şi le transformă în steaguri. Discursul şi gestica în spaţiul public sînt “talibanizate”. “Determinarea umorală” ne dă imaginea teroristului care încins cu centura de grenade se aruncă în aer cu tot cu instituţia numită “uniunea scriitorilor”, cu tot cu cei care o reprezintă. Da, lumea trebuie să se termine azi şi aici!"

sâmbătă, martie 26, 2016

În oraşul meu, Piatra-Neamţ, trăiesc peste 30 de scriitori

În oraşul meu, Piatra-Neamţ, trăiesc peste 30 de scriitori, poate 50, nu ştiu. Cu ocazia intervenţiilor publice, toţi vorbesc despre etică, morală, sensibilitate poetică, dreptate, principii şi aşa mai departe. Când s-a întâmplat însă mişcarea scriitorilor din filiala Iaşi a USR pentru democratizarea organizaţiei, acum mai bine de zece ani, m-am trezit singurul scriitor din acest oraş de partea reformiştilor. Atunci mişcarea nu a reuşit. Am primit, la acea vreme, insulte de la cei care având funcţii în Filiala USR Iaşi aveau ceva de apărat (numai) pentru propriile interese. Inclusiv de la Adrian Alui Gheorghe, membru acum în aşa-numita şi ruşinoasa Comisie de Monitorizare, Suspendare şi Excludere a Uniunii Scriitorilor din România, comisie care dă afară din Uniune, ca pe vremea comunismului, scriitori care "îndrăznesc" să critice conducerea USR în frunte cu Nicolae Manolescu. Din nou, după ani, când Grupul pentru Reformă a USR (al cărui membru sunt) încearcă să aducă normalitatea în Uniunea Scriitorilor din România, constat că sunt singurul scriitor de această parte a "baricadei" în oraşul meu. Dragi colegi scriitori nemţeni, când ne mai întâlnim, nu-mi mai vorbiţi, vă rog, despre cât de mult vă revoltă nedreptăţile din lumea literară din România! Sunt dispus, omeneşte, să vă ascult numai despre nedreptăţile vieţii voastre în general!

Să zâmbim ("contrazicându-ne singuri") cu Nicolae Manolescu...

În cel mai recent număr al României literare (12/2016), criticul Nicolae Manolescu scrie despre poetul Gabriel Chifu. Cronica este, fireşte, o încercare de a-l consola pe contestatul (de către scriitorii cei răi şi haini la suflet care "nu i-au citit poezia") laureat al Premiului Eminescu pentru supărările pricinuite de "revolta absurdă a unor scriitori, unii tinerei, alţii bătrâiori, printre ei, şi câţiva critici" care "s-au mărginit la a-i batjocori poezia". "Recunosc, totodată, că nu-mi face plăcere să mă războiesc cu imbecilii.", spune criticul într-un loc, uitând că numai cu câteva pasaje mai înainte deplângea "limbajul suburban, dincolo de orice închipuire, al unor pretinşi (destui!) poeţi sau critici". Aceştia, se înţelege, au devenit "pretinşi" numai pentru că îndrăznesc să zgârie bronzul statuii "ne-pretinsului" poet atât de nedreptăţit şi urgisit şi, mai mult, chiar să conteste autoritatea marelui critic care - by the way! - nu mai scrie critică de un sfert de veac.

marți, martie 22, 2016

„Strâns uniţi” împotriva reformiştilor USR

Sunt uimit de perseverenţa conducerii Uniunii Scriitorilor din România şi a preşedintelui ei, criticul Nicolae Manolescu, în comiterea abuzurilor faţă de membrii Grupului pentru Reformă a USR şi protestez (atât cât poate însemna un protest aici pe Facebook) împotriva acestui stil de conducere care aminteşte de regimurile dictatoriale.
Pe 21 martie 2016 (de Ziua Mondială a Poeziei!), aşa-numita „Comisie de Monitorizare, Suspendare şi Excludere a Uniunii Scriitorilor” (alcătuită din scriitorii Mircea Mihăieș, Daniel Cristea-Enache, Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coșoveanu și Răzvan Voncu) şi Consiliul Uniunii Scriitorilor au decis a doua serie de excluderi. De data aceasta, au fost vizaţi scriitoriiCristian TeodorescuFlorin Iaru, Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Cosmin Perţa, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany,Adrian SuciuPaul ViniciusDaniel Vorona, care fuseseră aleşi în noua conducere a USR la Adunarea Generală din 19 martie 2016, organizată de o parte dintre scriitorii Grupului pentru Reforma USR.
Faptul că Nicolae Manolescu şi conducerea USR NU iniţiază şi NU acceptă un dialog cu noi, scriitorii reformişti şi au, dimpotrivă, acţiuni de intimidare a membrilor USR care vin cu propuneri de reformare a organizaţiei vorbeşte limpede despre caracterul nedemocratic al intenţiilor şi comportamentelor lor.
În plus, în ultimul timp, revista "România literară" (pe a cărei primă pagină scrie că este „editată de Uniunea Scriitorilor din România”) a devenit un organ de presă în care sunt criticaţi în fiecare număr scriitorii reformişti, aşa cum "Săptămâna" de pe vremuri ataca scriitorii incomozi pentru regimul comunist. De altfel, semnalul că publicaţia urma să devină un instrument de propagandă şi de pedepsire a incomozilor a fost dat chiar de Nicolae Manolescu atunci când i-a interzis celui mai important opozant al regimului comunist dintre scriitori, Paul Goma, publicarea în paginile ei, fiind deja cunoscut ruşinosul său editorial „Adio, domnule Goma!” din 1998. Din păcate, atunci nu prea au existat proteste din partea scriitorilor, ceea ce a agravat, cred, lucrurile până la a ajunge în stadiul acesta al excluderilor, intimidărilor şi abuzurilor.
Abuzurile acestea ale conducerii USR în frunte cu Nicolae Manolescu au atras recent atenţia şi organizaţiei PEN-Club, care a reacţionat printr-un comunicat: "Ne îngrijorează posibilitatea ca asemenea măsuri să afecteze, dacă nu libertatea de gîndire şi exprimare, în orice caz climatul moral şi intelectual de care este nevoie pentru a întreţine respectul faţă de aceste libertăţi. (...) Credem că metodele de intimidare şi de excludere sînt improprii epocii în care trăim. Ele pot sufoca, pe termen scurt sau lung, asumarea libertăţii de opinie şi pot pune în pericol rolul scriitorului român, ca vector al curajului, demnităţii şi democraţiei."
Din nefericire, aceşti scriitori care vremelnic deţin nişte funcţii şi care, împreună, „strâns uniţi”, au luat astfel de decizii de excludere a colegilor lor nu par să-şi facă probleme de conştiinţă. Execută „în unanimitate”, întocmai ca pe vremuri, dorinţele şi ordinele criticului Nicolae Manolescu, un om care a avut suficiente derapaje etice în ultimii ani ca să mai poată fi credibil ca lider.
În fine, sunt uimit, repet, că derapajele acestea de factură comunistă sunt posibile şi în 2016. Şi, evident, sunt solidar cu scriitori excluşi abuziv.

miercuri, martie 16, 2016

Resursele inepuizabile de bunătate pe care mulţi oameni încă le au

Mă minunez - nu am alt cuvânt - de resursele inepuizabile de bunătate pe care mulţi oameni încă le au în condiţiile lumii de azi. Zâmbetul discret de încurajare, acceptarea tacită a unor greşeli din partea celorlalţi, trecerea cu vederea a unor stângăcii, ajutorul lipsit de orice urmă de emfază, atitudinea prietenoasă fără umbră de falsitate, grija de a nu răni sensibilităţi acute, vorba bună spusă în trecere dar care se lipeşte de suflet, umorul cel de calitate care topeşte orice luare în tragic a lucrurilor şi orice puseu individual de infatuare, ştergerea cu intenţie a memoriei rele şi iertarea pentru a îngădui şansa unui cât de cât viitor, recunoaşterea meritelor celorlalţi şi vorbirea lor de bine în absenţă, acceptarea matură şi înţeleaptă a măruntelor umilinţe de fiecare zi, tăcerea salvatoare, vorbirea limpede şi necertăreaţă în apărarea dreptăţii, ignorarea deopotrivă superioară şi la locul ei a răutăţii gratuite. Minunăţii de-ale oamenilor care răsar ca din nimic atunci când ne aşteptăm cel mai puţin oferind plusul acela de speranţă care ne readuce pe linia de plutire.

vineri, martie 11, 2016

Reacţie PEN-Club împotriva excluderilor din USR

Sunt mulţumit că PEN-Club are o reacţie împotriva sancţiunilor decise de USR şi pe care noi, scriitorii membri ai Grupului pentru Reforma USR, le considerăm abuzive, motiv pentru care am şi făcut publică în urmă cu câteva zile o scrisoare deschisă Centrului PEN Român.

PEN-CLUB: "Ne îngrijorează posibilitatea ca asemenea măsuri să afecteze, dacă nu libertatea de gîndire şi exprimare, în orice caz climatul moral şi intelectual de care este nevoie pentru a întreţine respectul faţă de aceste libertăţi. (...) Credem că metodele de intimidare şi de excludere sînt improprii epocii în care trăim. Ele pot sufoca, pe termen scurt sau lung, asumarea libertăţii de opinie şi pot pune în pericol rolul scriitorului român, ca vector al curajului, demnităţii şi democraţiei."
http://www.observatorcultural.ro/articol/reactii-impotriva-sanctiunilor-decise-de-usr/

miercuri, martie 09, 2016

În loc de proiecte, comisii staliniste de excluderi la USR

La urma urmei, chiar în timpul conducerii actuale a Uniunii Scriitorilor din România cumpărarea cărţilor, frecventarea bibliotecilor şi ocupaţia cititului au ajuns în România la cifre care ne situează pe ultimul loc în Europa. O parte din răspundere în această gravă problemă ar trebui să fie asumată - fireşte, alături de ICR, Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei, edituri şi mass-media - şi de toţi cei care au vreo funcţie în această organizaţie a scriitorilor, USR, a cărei imagine este în cădere liberă. Unde sunt proiectele reale (nu activităţile de bifat în tabele!) în care scriitorii să aibă dialog real cu adolescenţi şi tineri? De ani şi ani merg prin şcoli (din iniţiativă proprie!) la întâlniri cu elevi pe tema beneficiilor ocupaţiei cititului pentru viaţă în general (am câteva sute de astfel de ore la activ, ca să spun aşa), dar am văzut atât de rar ca USR să iniţieze astfel de activităţi sau să fie interesată să ofere sprijin unor proiecte individuale pe acest subiect. Sunt sigur că dacă USR ar intra cu adevărat în şcoli, prin membrii săi de valoare, în cadrul unui proiect naţional pe termen lung (pus eventual la cale în colaborare cu Ministerul Educaţiei), lucrurile ar arăta altfel, mult mai bine adică, în toată ţara. Mai mult, lipsa de disponibilitate pentru dialog a acestei conduceri a USR (cu tot cu comisiile ei inchizitoriale nou înfiinţate) face ca lucrurile să se înrăutăţească şi mai mult. Este păcat să vezi cum oameni din actuala conducere a USR, în frunte cu criticul Nicolae Manolescu, altfel scriitori cu potenţial de creativitate remarcabil, îşi risipesc energiile într-o îndârjire complet inadecvată vremurilor şi refuză să iniţieze un dialog în spiritul democraţiei şi aşa cum i-ar obliga poziţia în care se află, cu membrii Grupului pentru Reformă a USR. Noi, membrii acestui grup, vrem transparenţă, vrem proiecte adevărate, vrem ca premiile să fie oferite, cum se spune, pe bune, vrem ca forţările statutului şi ale regulamentelor organizaţiei să nu se mai repete, vrem alegeri libere, vrem un climat bun în lumea literară. E atât de mult? Şi e atât de grav încât să fie înfiinţate comisii de tip comunist care să pună la punct scriitorii "nealiniaţi", să pună pumnul în gură celor care exprimă păreri diferite de ale celor din conducere?

marți, martie 08, 2016

Schimb de e-mail-uri cu preşedintele filialei Iaşi a USR

În loc să ofere răspunsuri la semnalările noastre, ale Grupului pentru Reformă a Uniunii Scriitorilor din România, conducerile filialelor USR fac verificări "om cu om" într-un stil care mie îmi aminteşte tot de comunism. Redau mai jos atât email-ul pe care l-am primit de la preşedintele filialei Iaşi a USR, cât şi răspunsul pe care i l-am trimis. :) "Stimate coleg Vasile Baghiu, La ședința extraordinară a Consiliului Uniunii Scriitorilor din România de la sfârșitul lunii februarie 2016 ( comunicatul trimis de Consiliu către USR Filiala Iași îl găsiți în attach), între altele, s-a discutat despre autenticitatea semnăturilor pentru autointitulatul Grup pentru Reformă a USR. Cum printre semnatari în conformitate cu lista expediată de USR vă aflați și dumneavoastră, vă rugăm să confirmați/infirmați corectitudinea informației, pentru a comunica USR afirmația dumneavoastră. Vă mulțumim pentru înțelegere. Președinte USR Filiala Iași, Cassian Maria Spiridon"  "Stimate coleg Cassian Maria Spiridon, Vă mulţumesc pentru e-mail. În discuţiile pe care noi cei din Grupul pentru Reformă a USR le-am avut, au fost abordate, între altele, şi probleme precum lipsa de transparenţă a conducerii USR, modul grăbit în care statutul a fost modificat pentru a permite preşedintelui să candideze pentru al treilea mandat, felul părtinitor în care Premiul Eminescu a fost acordat vicepreşedintelui Consiliului USR, etichetarea membrilor acestui grup de reformă drept "nereprezentativi", "netalentaţi" etc. ca metodă de intimidare, de către preşedinte şi alţi membri ai conducerii USR, în fine, lipsa oricărei iniţiative de dialog a conducerii USR cu grupul nostru. Cum între membrii conducerii USR vă aflaţi şi dvs., vă rog să confirmaţi/infirmaţi dacă din punctul dvs. de vedere problemele semnalate de noi sunt reale şi legitime şi dacă atitudinea noastră critică este sau nu în spirit democratic, pentru a comunica GR-USR "afirmaţia" dvs.. În ceea ce priveşte cerinţa dvs., protestul meu a fost public (preluat de unele ziare şi blog-uri), iar faptul că aparţin acestui grup este o chestiune personală pentru care nu trebuie să dau seamă conducerii USR. Conducerea USR însă trebuie să dea seamă pentru derapajele ei din ultimii ani, în special pentru lipsa de disponibilitate la dialog, pentru modul autoritarist în care înţelege să rezolve o problemă apărută în cadrul organizaţiei. Dvs., conducerea USR, trebuie să oferiţi răspunsuri în privinţa unor deficienţe de gestionare a organizaţiei, nu noi, GR-USR, care semnalăm aceste deficienţe. Vă mulţumesc pentru înţelegere! Vasile Baghiu membru USR, GR-USR, PEN-CLUB"

luni, februarie 29, 2016

Din nou, despre povestea excluderilor din USR

Aspectul care mă revoltă cel mai mult în povestea scriitorilor care au fost propuşi pentru excludere sau pentru avertisment de către Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere a Uniunii Scriitorilor (din care fac parte Mircea Mihăieș, Daniel Cristea-Enache, Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coșoveanu și Răzvan Voncu) nu este actul în sine, funcţionăresc şi rece precum o sentinţă, ci lipsa oricărei îndoieli sau a oricărei umbre de regret din partea vreunuia dintre cei din comisie pentru abuzul pe care îl comit, siguranţa cu care s-au instalat, scriitori la rândul lor, în gestul lor arogant prin care, vezi bine, sancţionează alţi scriitori, nişte colegi de scris şi de breaslă la urma urmei. Stilul inchizitorial al acestor oameni mă pune pe gânduri. Suntem în 2016, la 25 de ani după o revoluţie anticomunistă, lustraţia nu a devenit lege, procesul comunismului nu a avut loc, clarificări privind morţii revoluţiei nici atât, iar ei, grozavii membri ai acestei comisii scriitoriceşti, cu ce se ocupă? Ei bine, ei decid cine aduce "prejudicii de imagine" Uniunii Scriitorilor (şi ce înseamnă aceasta) şi se uită totodată pe Facebook ca să detecteze discuţii "antisemite" pe care să le raporteze apoi şefului lor, criticul Nicolae Manolescu, pentru ca în final să le analizeze împreună în şedinţe ale Consiliului la care participă alţi 30 de scriitori care dau până la urmă verdictul de excludere sau de avertizare cu numai o singură abţinere. Ce fel de organizaţie este aceasta care îşi sancţionează membrii cu o ură atât de bine închegată şi organizată la vârf? Ce interese atât de puternice au aceşti scriitori ca să se preteze la nişte acţiuni atât de urâte, atât de lipsite de colegialitate, atât de ruşinoase pentru condiţia de om şi scriitor? Unde sunt încercările lor de a dezbate aceste subiecte? Au avut ei mai întâi vreo iniţiativă de a organiza vreun dialog, fie şi în cerc restrâns (nu neapărat cu public, deşi aşa s-ar cuveni) cu aceşti colegi ai lor despre care spun că nu ar fi talentaţi etc., de multe ori chiar prin vocea preşedintelui ajuns la al treilea mandat prin mijloace care au forţat Statutul, un statut la care, altfel, toţi fac ritos apel? Cine se cred aceşti oameni cu apucături de activişti de partid şi o răceală sufletească de comisari stalinişti puşi pe judecarea duşmanilor poporului? Chiar dacă retorice, aceste întrebări şi încă altele merită răspunsuri. Aşa cum noi, scriitorii, aşa cum suntem, mai vizibili sau mai necunoscuţi, mai cu operă sau mai fără operă, mai talentaţi sau mai netalentaţi, merităm mai mult respect din partea unei Uniuni a Scriitorilor a cărei conducere, abia ea, prin stilul autoritarist îi aduce, se poate spune, mai mari prejudicii morale şi de imagine decât oricine altcineva.

duminică, februarie 28, 2016

Scrisoare deschisă Centrului Român al PEN-Club Internaţional

Stimată Doamnă Preşedintă Magda Cârneci,

Vă scriem pentru a vă semnala o situaţie pe care noi o considerăm o încălcare a dreptului la libertatea de expresie amintind de metodele de intimidare şi de cenzură folosite de către orice regim dictatorial împotriva scriitorilor incomozi, nealiniaţi.

Recent, Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere a Uniunii Scriitorilor (din care fac parte Mircea Mihăieș, Daniel Cristea-Enache, Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coșoveanu și Răzvan Voncu) a propus pentru excludere din USR, "pentru grave încălcări ale statutului şi ale deontologiei", doi scriitori (Grigore Şoitu şi Dan Mircea Cipariu) şi pentru "avertisment" alţi trei scriitori (Daniel Vorona, "pentru comentarii antisemite"; Paul Cernat, "pentru găzduire de comentarii antisemite"; Florin Iaru "pentru prejudicii morale şi de imagine aduse U.S.R.").

Consiliul USR a aprobat această propunere şi a emis o decizie în acest sens.
Noi considerăm această decizie un abuz care afectează libertatea şi demnitatea scriitorului în România.

Vă scriem totodată și pentru a vă ruga să analizați situația împreună cu Comitetul de Conducere al PEN-Club, urmînd a vă exprima o poziție publică referitoare la acest subiect.

Cum organizaţia pe care o conduceţi are între obiectivele principale şi "susţinerea libertăţii de expresie”, cum unii dintre noi suntem şi membri ai PEN-Club şi cum acest abuz afectează chiar libertatea de expresie în mediile scriitoriceşti din România, poziţia oficială a PEN-Club ar arăta că instituţiile şi organizaţiile care apără drepturile şi libertăţile cetăţenilor în general şi ale scriitorilor şi jurnaliştilor în special nu sunt "de formă", cu atât mai mult cu cât PEN-Club a avut nu puţine astfel de intervenţii în ultimii ani.

Comunicatul USR poate fi găsit la adresa Web: http://www.uniuneascriitorilor.ro/25-02-2016-comunicat-21/

În aşteptarea unei reacţii din partea Dvs., vă asigurăm de toată consideraţia,

Grupul Pentru Reformă a Uniunii Scriitorilor din România

Băieţii deştepţi din Republica Română a Literelor

Să-i dăm afară din Uniune pe scriitorii nesupuşi, nedomesticiţi, necuminţiţi, pe ăştia care au mai mereu ceva de comentat! Şi la urma urmei ce nu le convine? Nu sunt scriitori? Să scrie atunci! Ce mai vor? Noi suntem o comisie care are această putere de a-i da afară sau de a-i avertiza. Cine ne poate sta în cale? Regulamentele? Democraţia? Cuvintele asta-s pentru fraieri, iar noi suntem super-deştepţi! Băieţii deştepţi din Republica Română a Literelor! Cine ne poate opri? Suntem Marea Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere a Uniunii Scriitorilor, aşa că... "Afară cu ei!". Noi suntem Puterea! Noi, Mircea Mihăieș, noi, Daniel Cristea-Enache, noi, Adrian Alui Gheorghe, noi, Gabriel Coșoveanu, noi, Răzvan Voncu! Şi unde mai pui că îl avem drept mentor şi protector pe marele critic care i-a închis uşa României literare în nas până şi lui Paul Goma cât era el de Paul Goma! Care critic, hă, hă, i-a luat interviu până şi Omului cu O mare, Întâiul Preşedinte al ţării de după agitaţia aia, Revoluţia anticomunistă. Dacă-s fraieri, creadă ce vor! Ne încurcăm noi de unii ca ăştia, de bâzâiala lor incomodă, de ăştia de la - cum îi spune? - Grupul Pentru Reforma USR? Auzi! Reformă. Dacă vreau să stau să conduc Uniunea asta trei, patru, cinci mandate, ce mă împiedică? Supun imediat la vot condeieri de prin judeţe prelucraţi din timp şi schimb regulamentul! Şi stau câte mandate îmi pofteşte inima! Şi dau premii cui vreau eu! Le arătăm noi reformă imediat! Afară! Ăştia nici operă nu au. Vai de capul lor! Noi, noi de aici din Marea Comisie de Inchiziţie Literară, noi, care ştim ce e Bine şi ce e Rău pentru scriitori, noi, numai noi avem voie să spunem Adevărul. Pentru că noi suntem deţinătorii Adevărului. Avem cheia. Ei nu au operă. Nici Goma ăla nu avea şi nu are... Aveau dreptate Organele! Cârcotaşi fără limite! Netalentaţi, frustraţi, nişte nimeni. Noi suntem Alfa şi Omega. Noi suntem Totul. Comisia Universal-Românească a Interzicerii Vorbirii Libere. Ciocu' mic!

sâmbătă, februarie 27, 2016

Îngrădiri ale libertăţii de expresie şi intimidări ca în comunism la USR

Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere a Uniunii Scriitorilor (din care fac parte Mircea Mihăieș, Daniel Cristea-Enache, Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coșoveanu și Răzvan Voncu) a exclus recent din USR doi scriitori (Grigore Şoitu şi Dan Mircea Cipariu) şi a dat "avertisment" altor trei (Florin Iaru, Paul Cernat şi Daniel Vorona) pentru prejudicii de imagine aduse USR. Mie mi se pare că acest comitet acţionează prin metode de intimidare asemănătoare celor din anii cincizeci şi din toată perioada comunismului. Este o îngrădire a libertăţii de expresie împotriva căreia protestez. Sunt mulţumit că Grupul pentru Reforma USR (din care fac parte) a iniţiat un protest (semnat deja de mai mult de o sută de scriitori) împotriva acestui abuz. Pe de altă parte, cred că problema aceasta ar trebui să intre şi în atenţia PEN-Club, care are printre scopurile principale apărarea libertăţii de expresie.

vineri, februarie 26, 2016

Adrian Alui Gheorghe în comisia fantomatică de excluderi din USR

Concitadinul meu, scriitorul Adrian Alui Gheorghe​ (pe care l-am apreciat în general pentru implicarea lui în organizarea de evenimente culturale, chiar dacă nu prea am fost pe aceeaşi lungime de undă cu el), face parte dintr-o comisie a Uniunii Scriitorilor care a dat recent afară din această organizaţie doi scriitori (Grigore Soitu​ şi Dan Mircea Cipariu​) şi a dat "avertisment" altor trei scriitori cunoscuţi (Florin Iaru​, Paul Cernat​ şi Daniel Vorona​) pe motiv că îndrăznesc să-şi spună părerea despre derapajele conducerii USR în frunte cu criticul Nicolae Manolescu. Îmi pare rău să-l văd pe Adrian, directorul Bibliotecii "G.T. Kirileanu" din Piatra-Neamţ, în această postură regretabilă şi condamnabilă. L-aş sfătui, cât se poate de prietenos, să se retragă. Nu-i face cinste să susţină în 2016 mecanisme instituţionale de îngrădire a libertăţii scriitoriceşti asemănătoare comisiilor din anii cincizeci. Iar explicaţiile lui de pe FB sunt cel puţin neconvingătoare. 

luni, februarie 22, 2016

Nici măcar oportunismele "de zi cu zi"

Cei care cred că se poartă cum se poartă şi purtarea lor nu se observă se înşală. Nici măcar oportunismele "de zi cu zi" (nu cele la limită) şi nici laşităţile mici (nu cele care ţin de principiile esenţiale) nu pot fi ascunse vederii cu ochiul liber la oameni, nu pot rămâne discrete. Mărturisesc însă că prefer să mai închid ochii, pentru că m-am trezit uneori în situaţii în care a trebuit să tac pentru a nu răni sentimente umane mai puternice decât derapajele etice, să trec cu vederea trădări "de supravieţuire" (cum le-aş numi), prefăcătorii "de circumstanţă" şi orgolii mărunte de susţinere a unui ego mărit. În plus, se ştie, nimeni nu e perfect. Lucrurile nu se împart - slavă Domnului! - în bune şi rele, albe şi negre, frumoase şi urâte. Dacă ar fi aşa, viaţa ar fi plicticoasă, iar arta şi literatura nişte predici fără substanţă.

marți, februarie 16, 2016

S-a inventat şi telecomanda

Nu sunt un fan al Antenelor. Totuşi, deşi ştiu că unii, din rea-credinţă, citind cele ce urmează, se vor îndoi de această afirmaţie a mea spusă cu toată onestitatea, nu voi merge nici acum cu grămada, adică nu voi diaboliza aceste posturi. Nu voi fi de acord niciodată cu desfiinţarea vreunui ziar sau a vreunei televiziuni prin ordine venite de la nivelul structurilor de conducere ale statului şi nu mă voi bucura niciodată de o asemenea întâmplare. Câtă vreme un ziar, o televiziune sau un post de radio respectă legile care ţin de exprimarea în spaţiul public, orice presiune asupra lor şi orice decizie care le îngrădesc expresia devin, evident, nişte abuzuri. Democraţia înseamnă în primul rând să accepţi că există păreri care sunt total diferite de ale tale şi interese opuse intereselor tale. Ca să nu mai spun că în cazul televiziunilor s-a inventat şi telecomanda. De aceea, mă opun isteriei manipulatoare (întreţinute, din păcate, şi de mulţi scriitori şi intelectuali) care stigmatizează acum Antenele. Nici mie nu-mi plac multe posturi de televiziune şi multe emisiuni, dar nu m-am gândit niciodată să cer desfiinţarea lor. Cel mult, în afară că evit să mă uit la ele, le critic când am ocazia, dar rămân la această limită. E limita democraţiei.

luni, februarie 15, 2016

Elanuri lipsite de temei şi disperări potolite, planuri măreţe şi renunţări amare

Nu am fost conştient chiar de la început, adică din extratereştri ani optzeci ai adolescenţei, de condiţia aparte a scriitorului în lumea asta a noastră din Est. Totul s-a limpezit încetul cu încetul şi în mintea mea, alternând elanuri lipsite de temei şi disperări potolite, planuri măreţe şi renunţări amare. Este o luptă care nu seamănă cu tipul de luptă din Vest. Nici acolo nu este uşor, evident, dar aici e ceva parcă mai mult, dar şi mai puţin cumva, un sacrificiu asumat şi neasumat în acelaşi timp, o permanentă nesiguranţă şi lipsă de motivaţie pe care trebuie să le înfrunţi, o nedreptate ubicuă şi persistentă care ţine nu numai de sistem, rău şi nărăvit în rele din comunism, dar şi de oameni. Valori sucite şi întoarse pe dos că nu le mai recunoaşte nimeni, derapaje şi deviaţii comportamentale la toate nivelurile, asaltul imposturii, în fine, situaţii de toată jalea. Nu am fost conştient de marginalitatea trăirii vieţii "himeriste" pe aici, dar acum că încep să mă dumiresc cu adevărat, înţeleg câtă singurătate este, la urma urmei, în asumarea pe cont propriu a durerii care nu este numai a ta şi despre care aproape că nici nu poţi vorbi fără să te gâtuiască emoţia şi fără să te simţi jenat. Chiar aşa, sentimente paradoxale, stinghereală când s-ar cuveni mândrie legitimă, vinovăţie când ar trebui revoltă, resemnare când orice dram de speranţă ar fi pur şi simplu salvator.

marți, februarie 02, 2016

Nu am reuşit să trăiesc din scris

Nu am reuşit să trăiesc din scris şi, foarte probabil, cu excepţia unei situaţii fericite şi norocoase în care lumea din Vest va căpăta brusc interes pentru romanele sau chiar pentru poeziile mele, nici nu voi reuşi. Dacă vânzările de roman la una dintre cele mai importante edituri din România nu depăşesc, în majoritatea cazurilor, cifra 1000, ce speranţe mai poţi avea? De la optsprezece ani, în paralel cu scrierea cărţilor, am fost încadrat, cum se spune, în câmpul muncii mereu. Am avut o slujbă şi, uneori, cum se întâmplă şi de ceva timp încoace, chiar două odată. Şi am considerat această situaţie cât se poate de firească, demnă, nu mi-am făcut iluzii şi nici nu mi-am alimentat aiurea frustrări de tot felul, pentru că am înţeles din vreme că aşa funcţionează societatea asta a noastră. Poate că dacă aş fi trăit singur mi-aş fi permis - cine ştie? - o viaţă boemă şi nu ştiu cum, la limită, mai indiferentă la cele pământeşti, cum găseşti prin cărţi despre scriitori şi artişti. Sau poate că nici aşa. Nu ştiu. În fine, lucrurile astea ţin şi de firea omului, iar eu nu sunt foarte aventuros în această privinţă, recunosc. Cum mi-ar fi stat în tot acest timp, căsătorit şi cu doi copii, să o fac pe scriitorul nedreptăţit de societate care se plânge că scrie fără să fie răsplătit şi aşa mai departe? E limpede, nu era cazul să îmbogăţesc şi eu povestea aceea cu artişti şi scriitori neînţeleşi şi nerecunoscuţi şi să ajung, încetul cu încetul, să fiu întreţinut sau cine ştie cum, aşteptând ceva de la cineva, de undeva. Nu zic că nu ar fi drept ca societatea şi statul să-şi reconsidere atitudinea faţă de artişti şi scriitori, dar eu am înţeles din prima, dacă mă pot exprima astfel, că aşa merg lucrurile în general cu scriitorii şi aşa merg lucrurile în ţara noastră, aşa că mi-am scris cărţile în timpul meu liber, în afara serviciului şi - uneori, pentru peroade de câteva luni - în nişte rezidenţe occidentale (obţinute în urma unor conscursuri internaţionale) în care am beneficiat de condiţii care m-au făcut să mă simt cu adevărat scriitor profesionist. Şi asta e tot. E demnitatea minimă pe care mi-o pot permite în această poveste, în lumea noastră. La urma urmei, pot considera că scriindu-mi cărţile în aceste condiţii am făcut toată viaţa voluntariat, că tot e la modă acum. Oricum, la urma urmei am oferit ceva, nu am luat nimic de la nimeni. Şi aşa va fi şi de aici înainte, cât va fi.

duminică, ianuarie 24, 2016

Tentaţia diversificării perspectivelor

Alternarea poeziei, prozei, eseului şi criticii în munca scrisului de zi cu zi nu înseamnă risipire, nici plutirea deasupra lucrurilor, ci poate mai mult adecvarea instrumentelor la situaţiile emoţionale diverse, la impulsul nedefinit de a cuprinde cumva lumea, de a prinde cât mai bine înţelesurile care ni se oferă numai în parte. Ştiu, este de preferat şi mai confortabil să te laşi scufundat pentru timp îndelungat în lumea unui roman, este trăire la maximă intensitate să convieţuieşti câte un an întreg cu secvenţe de vers pe cărările sinuoase ale poemelor, este provocator să răscoleşti zile în şir în subtilităţile argumentelor pentru ideile care se luminează pe parcursul construirii unui eseu. Cu toate acestea, tentaţia diversificării perspectivelor în căutarea adesea fără ţintă precisă pe care o presupune scrisul este mai puternică şi parcă şi mai potrivită cu stilul de viaţă al epocii.

luni, ianuarie 11, 2016

Ieri, la Bacău, la Mall

Ieri, la Bacău, la Mall, ne plimbăm un pic prin spaţiile mari şi strălucitoare, printre mese unde oamenii stăteau de vorbă la cafea sau în faţa unor farfurii cu mâncare, peste tot, relaxaţi, căscăm gura la spectacolul diversităţii, iar eu nu-mi pot reţine un sentiment de mulţumire pentru mulţumirea tuturor, adulţi şi copii, tineri şi mai puţin tineri care - mă gândeam - aveau (au) la urma urmei un loc civilizat, curăţel în care să iasă. Nu sunt de partea celor care critică una-două mall-urile, cum nu sunt de acord nici cu cei care bombăne aşa, în general, împotriva tehnologiei, în special a Internetului şi a Facebook-ului. Important este, cred, cât timp ne petrecem în aceste spaţii şi cum folosim noile tehnologii, dacă reuşim să ţinem sub control lucrurile şi dacă mai găsim timp şi pentru aerul liber, pentru natură, pentru mişcare, pentru socializarea adevărată, "face to face". M-am amuzat de miile de pietroaie, de valurile de mare şi troienele de zăpadă care veneau toate peste mine la filmul 3D "La limita extremă". Iar senzaţia de rău de înălţime a fost aproape reală la scenele filmate în Alpi, mai ales că sonorizarea nu a fost nici ea mai prejos. E lumea noastră aceasta şi depinde de noi dacă îi devenim companioni şi, poate, chiar prieteni sau ajungem cu ea într-un permanent conflict care ne consumă energiile şi viaţa.

sâmbătă, ianuarie 09, 2016

Materialitatea nematerială

Ieşind cu bine din Sărbători :), e cazul să ne resetăm gândurile, ideile, planurile. Sau nu. Însă în acest caz ar cam trebui să suportăm consecinţele eşecului andocării (cuvântul l-am prins din filmul "Interstellar") la realitate. Reconfigurarea priveşte, la fel ca la GPS, traseele părăsite, adică, în cazul nostru, munca şi suspansul vieţii de zi cu zi în teritoriile ei în ţărişoara noastră dragă. Mai are, de asemenea, legătură cu proiecte apropiate sufletului însă  mereu date la o parte şi, poate, cu sentimentul inconfortabil că lucrul pentru care am fost meniţi să trăim este sistematic marginalizat din raţiuni circumstanţiale specifice locului geografic în care vieţuim. Partea bună este că poveştile auzite în toate aceste zile care au oprit parcă timpul în loc (cum se întâmplă şi în filmul pomenit) devin materialitatea nematerială de care avem nevoie, resursa de bază care mai poate umaniza noile tendinţe (de neoprit) ale tehnicizarii respiraţiei şi cuantificării bătăilor inimii.

sâmbătă, ianuarie 02, 2016

O şansă de a simţi că trăim în timpul vieţii noastre

Curaj! :) Mai este puţin din vacanţă, a mai rămas vreun rest de zile libere sau concediu, aşa că nu e cazul să ne lăsăm doborâţi de gândurile că vom începe curând munca. Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare a trecut, cu urările multe şi prietenoase care s-au învârtit pe Facebook şi pentru mine şi pentru care le mulţumesc şi aici din suflet celor care mi le-au trimis, cu sentimentul reconfortant că totul reîncepe şi viaţa îşi vede de ale ei mai departe, netulburată. Deocamdată, e încă timp de stat degeaba, de plimbări şi vizite, de pus la cale planuri pentru un an întreg, de scris gânduri răscolitoare şi complicate pe pagini de computer anume deschise pentru aceasta, "scrolat" Facebook-ul, de admirat pe afară, chiar şi aşa, în frig, privelişti frumoase, de vorbit despre subiecte uşoare cu cei pe care întâmplarea ni-i scoate în cale. Recunosc, eu mă pornisem ieri pe lucru, pentru că mi-am dorit să termin un articol la care butonam de ceva vreme, cum am şi spus aici, dar numai aşa ca să încep cumva anul prins în ceea ce îmi asigură plutirea la suprafaţa sufletească a zilelor. Altfel, sunt un mare fan al vieţii bune şi tihnite, al poeziei trăite, pe care o prefer celei scrise, al disponibilităţii pentru prietenie şi comunicare. Şi vă îndemn şi pe voi să deveniţi. E una din puţinele căi, se pare, prin care avem o şansă de a simţi că trăim în timpul vieţii noastre. :)

vineri, ianuarie 01, 2016

...în condiţiile în care a fi scriitor în România nu înseamnă mai nimic...

La mulţi ani! Am început anul bine, ceea ce sper şi în legătură cu voi, pentru că aşa un pic maniac şi workaholic cum sunt :) când vine vorba despre proiectele pe care mi le pun în minte am terminat de scris, chiar azi, de Sfântul Vasile, un articol despre nursing şi modelele teoretice după care este învăţată/deprinsă profesia de asistent medical în România. Poate că sfântul al cărui nume îl port şi care a construit spitale are grijă de mine şi în această privinţă. Lucrez de ceva vreme la articol, pentru că viaţa m-a adus acum mai bine de un an în situaţia de a preda această materie la o şcoală postliceală sanitară şi sper că va fi doar un prim pas în încercarea la care mă încumet de a schimba câte ceva în această zonă care, aşa cum am putut observa, a cam rămas în urmă la noi faţă de Vest. Abia aştept, normal, să-l văd publicat şi îmi doresc să merg mai departe şi să dezvolt într-o carte documentarea şi observaţiile pe care am reuşit să le adun. Chiar mă gândeam azi că profesia aceasta de asistent medical, pe care am învăţat-o la liceul sanitar în anii optzeci (fotografia este chiar de atunci, iar băiatul fără bonetă din mijlocul fetelor eu eram) şi pe care am practicat-o în diferite locuri vreme îndelungată (până acum mai mulţi ani în urmă, când psihologia m-a tras pur şi simplu în teritoriul ei), nu numai că mi-a asigurat minima demnitate a existenţei şi posibilitatea creşterii copiilor şi suţinerii familiei, în condiţiile în care a fi scriitor în România nu înseamnă mai nimic din acest punct de vedere, dar mi-a oferit şi o sursă de inspiraţie pentru scris (poezia sanatoriului), iar acum, iată, mă aduce în zona educaţiei. Ce poate fi mai plăcut şi încurajator să vezi cum lucrurile se leagă? Astă-noapte nu am stat prea mult după miezul nopţii la petrecerea organizată la finii noştri, am trecut linia dintre ani fără emoţii şi tulburări grozave, cu Iuliana şi câţiva oameni dragi din familie, apoi ne-am retras acasă. Iar dimineaţă, pe o lumină albă, curată şi rece ca zăpada care se aşternuse, ezitant, cât noi am petrecut şi am dormit, am avut impulsul să revăd textul, ceea ce a fost foarte inspirat. Iar despre inspiraţie nu ştiu să spun mai nimic, în afară, poate, de faptul că mi se pare că înlocuieşte aripile pe care nu le avem. Un an minunat şi inspirat să aveţi! :)


Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...