Ieri s-au încins discuţiile pe Facebook...

Ieri s-au încins discuţiile pe Facebook la un text (pe care l-am postat şi aici sub titlul "O critică la criticile lui Andrei Pleşu") în care încercam să arăt lipsa de legitimitate a criticilor eseistului şi filozofului la adresa lui Dan Puric. Şi nici nu mai are importanţă dacă articolul d-lui Pleşu este sau nu recent, pentru că problemele în discuţie rămân actuale. Cu unele excepţii, intervenţiile au fost civilizate, pe un ton echilibrat, ceea ce mi-a plăcut. Citindu-le şi încercând să ofer un răspuns fiecăreia (chiar şi aşa, în fugă, având în vedere criza permanentă de timp), am remarcat faptul că metoda securistă a etichetării şi intimidării partenerului de dialog a fost binişor lăsată deoparte (tot aşa, cu unele excepţii), iar obiceiul schimbării subiectului cu scop manipulator şi diversionist, altădată frecvent, si-a potolit, de asemenea, focul. Se pare că trecem într-o altă etapă. Susţinătorii sistemului post-comunist sunt în căutare de instrumente mai subtile şi mai adecvate acestor vremuri internautice pentru compromiterea şi reducerea la tăcere a opozanţilor şi incomozilor. Chiar şi cei care nu slujesc niciun interes de grup sau de altă natură şi se bazează doar pe ingenuitatea şi onestitatea propriilor idei şi opinii înţeleg că trebuie să pună surdină înflăcărării întru apărarea cauzei şi să se limiteze la argumente. Aceasta e partea bună a lucrurilor. Partea mai puţin bună este că nu puţini cred în continuare că ideile, părerile, opiniile şi atitudinile sunt acceptabile şi onorabile numai şi numai dacă aparţin establishment-ului oficial (aşa cum este văzut de lumea românească) al intelectualităţii de la noi, respectiv unor scriitori precum Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, H.R. Patapievici, Nicolae Manolescu şi alţii, aflaţi mai mereu în siajul celor de la putere în ultimii 25 de ani. Conform acestei convingeri, românilor trebuie să li se spună numai dinspre "farul lor călăuzitor" pe cine să admire, cum este "corect" să gândească, ce să observe, ce să critice şi ce să laude, ce cauze merită susţinute şi aşa mai departe. Orice altă alternativă e suspectă, neonorantă. Nu altfel parcă, însă într-un alt plan, se întâmplau lucrurile în anii cincizeci. Când Paul Goma a atras atenţia asupra perpetuării sistemului comunist după 1989 chiar prin comportamentul unor astfel de intelectuali, i s-a lipit din nou eticheta Securităţii cum că nu ar avea talent, apoi, dacă s-a văzut că se găsesc intelectuali care susţin că, dimpotrivă, este un mare scriitor, s-a trecut la alte atacuri, între care şi povestea antisemitismului. Când marele duhovnic Iustin Pârvu a vorbit despre valorile credinţei şi despre patriotism, despre răul pe care comunismul l-a făcut românilor, iar cuvântul lui a avut ecou, s-a spus că e asociat ideologiei legionare. Când Ana Blandiana şi Romulus Rusan au construit la Sighet cel mai important muzeu al rezistenţei împotriva comunismului, s-a spus mereu că România are nevoie de un astfel de muzeu la... Bucureşti, iar proiectul lor a fost ignorat de presă. Sunt nu puţine exemplele de acest fel. Când un actor precum Dan Puric reuşeşte acum să exprime, cu talent şi carismă, durerile poporului român făcând trimitere la memoria recentă, la valori adevărate (credinţa, familia, ţara, demnitatea), acuzând jaful material şi spiritual ale cărui victime suntem acum noi românii, se spune că nu ar avea cultură temeinică sau că ar fi (iată, eticheta pusă de Ion Iliescu manifestanţilor anticomunişti din 1990!) filo-legionar. Interesant este că un pericol imaginar precum legionarismul este perceput de susţinătorii (conştienţi sau nu) ai sistemului post-comunist ca fiind mai acut decât pericolul real al neo-comunismului care, prin oamenii săi, conduce de fapt România. Personal, prin aceste păreri, nu fac altceva decât să încerc, alături de alţi români, să gândesc cu propria minte, să analizez mai întâi cât de cât ideile care ni se livrează şi pe care suntem îndemnaţi să le adoptăm automat şi refuz, cu mijloacele pe care le am, să mă aliniez comandamentelor, "corecte" sau cum or fi. De aceea, sunt atent, între altele, şi la raporturile cu Puterea pe care le-au avut şi le au cei care emit astfel de "comandamente". Ele spun mai mult decât orice discurs. Un an bun să vă dea Dumnezeu tuturor celor care veţi citi aceste rânduri! Sper să avem parte toţi de mai multă normalitate, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în bietele noastre discuţii. La mulţi ani!