joi, noiembrie 12, 2015

Am dreptul şi la puţină proză în viaţa mea

Romanul pe care îl am în lucru înaintează greu din cauza timpului limitat. Nu-i nimic. Merge şi aşa. Poate chiar mai bine, pentru că - se ştie - graba strică treaba. Dimineaţa devreme e spaţiul lui de timp. Am uneori senzaţia că personajele sunt chiar deranjate un pic de acest program al meu prea matinal, dar acesta e doar un gând de scriitor care nu trebuie luat în seamă. După acea pătrăţică de timp din bucătărie în care bocănitul la taste aduce lumina zilei încetul cu încetul în universul meu domestic, părăsesc totul şi plec la serviciu. Şi părăsirea e cam pentru toată ziua. Nu ştiu alţii cum sunt (şi e fix treaba lor, ca să spun aşa), dar situaţia mea actuală nu-mi permite să trăiesc din scris. Cum nu mă consolează să ştiu că din păcate nici scriitori mai cunoscuţi nu reuşesc asta, merg înainte cu slujbele, cu viaţa. Recunosc că mi-ar plăcea să fac numai acest lucru în viaţă, să scriu, dar acesta este un ideal de care mă simt cam departe şi despre care nu prea îmi place să vorbesc, pentru că, la urma urmei, toţi visăm să avem numai ocupaţii care ne plac. Sigur, privit dinafară, stilul acesta de viaţă poate părea chiar prozaic. Nu mă deranjează această posibilă impresie, pentru că - slavă Domnului! - am avut şi perioade mai aventuroase, cu sanatoriul, cu toate călătoriile. Am dreptul şi la puţină proză în viaţa mea. E doza mea de boemă şi sunt mândru de ea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu