marți, octombrie 06, 2015

FILIT 2015

FILIT-ul de anul acesta mi-a plăcut din mai multe motive, dar valul de tineri pe care l-am văzut la câteva momente de poezie şi la câteva dezbateri mi s-a părut de departe cel mai puternic dintre ele. Oraşul Iaşi a fost pentru câteva zile cuprins de un fel de trezire la viaţă. Şi nu era doar impresia aceea de entuziasm general care apare în fiecare toamnă când se întorc studenţii din vacanţă, ci însuşi plusul de interes pentru evenimente cu scriitori. Dezbaterile, recitalurile, conferinţele, în fine, întâlnirile scriitorilor între ei şi ale scriitorilor cu cititori mi s-au părut, toate, sub semnul unei libertăţi lipsite de ostentaţie. Prietenoşi, organizatorii au fost atenţi ca lucrurile să funcţioneze normal, dar ceea ce găsesc cu adevărat deosebit şi spre lauda lor este discreţia cu care au făcut asta, un amănunt care, alături de altele, îi face comparabili cu orice manager de evenimente literare din Vest. M-am întors de la Iaşi cu speranţe reînnoite şi - mărturisesc - parcă şi cu mai mult chef de scris.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)

1.  Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...