Aproape de
nicăieri venind ajungi uneori,
deşi e prea
literar şi nu se potriveşte
cu nimic
din ce trăieşti la limită, iar partea
mai
dificilă nu e aici, în dimineaţa
care-ţi
promite o bună înţelegere a lucrurilor complicate,
cu tot cu
tristeţea în plin anotimp al bucuriei,
cu
discuţiile fără rost în cotloane domestice
care n-au
cunoscut disperarea,
şi nici
durerea despre care nu poţi spune nimic
în favoarea
ta, un impas sufletesc strigat
la
portavoce pe străzi din Erevan ,
în
festivaluri de poezie cu nume care trimit la marele potop,
nici măcar
în armeana bătrână,
dar nici în
limba ta est-europeană,
ci în
graiul universal al omenirii călătoare de azi.
Vezi partea
scrisă a trăncănitului continuu
din
locurile publice unde se pune la cale viitorul?
Ştiu,
cuprinsă de aura ta ştiută de frumuseţe,
ai fi în
stare să treci peste nimicuri,
dar ai
graţia de a le lua în seamă,
ceea ce dă
un plus de speranţă
lumii
noastre aduse la limită.
Suntem pe
drum, fără deadline, fără ţintă,
fără hartă
sau gadget-uri de ultimă oră,
fără măcar
o minimă ştiinţă a trecerii timpului,
fără
destin. Doar o veselie suspectă care ne cuprinde
când suntem
mai mulţi, iar asta înseamnă oricum ceva
indiferent
de situaţie.