Stăm cam prost, se vede, la capitolul cultura recunoașterii. Este probabil și ceea ce ne împiedică să ne dezvoltăm ca țară, să fim în acord cu potențialul neobișnuit pe care în realitate îl avem. Prea adesea proiectele bune nu numai că nu sunt sprijinite, dar sunt șicanate, iar oameni care ar trebui recompensați public și prezentați drept modele pentru implicarea lor lucrează într-un climat ostil, numai ei știu cât de greu, cheltuind timp și efort pentru binele celorlalți și neavând uneori nici măcar consolarea unei vorbe bune. Iar fenomenul acesta se întâmplă atât la nivelul cel mai de jos al fiecărui loc de muncă, unde poți întâlni oameni extraordinari, conștiincioși și mai ales creativi, marginalizați din păcate în cele mai multe cazuri, cât și în zona publică a inițiativelor cu impact asupra societății întregi, unde, la fel, niște oameni valoroși trebuie mereu să se lupte cu un sistem nărăvit în rele și pur și simplu cu atitudini ostile, gratuite și prostești. Recent, a apărut știrea că Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași ( FILIT ) nu va mai avea ediția de anul acesta. Încă un lucru bun pus la pământ, te gândești. Pentru că după primele două ediții acest festival e deja considerat în plan internațional cel mai important din Europa de Est. Organizatorii au hotărât gestul radical al suspendării din cauza imixtiunilor politicianiste în acest proiect și a tracasărilor absurde pe care le suportă. Dincolo de interesele meschine, politice și de altă natură, care stau în spatele tracasărilor și văzând cum în general nu puține proiecte mari - care ar fi în stare să pornească rotițele sociale mai bine decât orice dispoziție guvernamentală în țara noastră - sunt înăbușite și anihilate, nu poți să nu te întrebi, conspiraționist chiar, cine este deranjat de fapt de aceste exemple bune pentru o societate întreagă. Îmi pare rău, firește, că s-a ajuns aici în cazul FILIT și sunt de partea organizatorilor în ceea ce numesc ei pe bună dreptate "rezistența culturii împotriva politicului și a banului", dar mă tem că avem de a face cu un sindrom social, cu o boală care necesită intervenții educaționale urgente, dincolo de fiecare situație de acest fel în parte. Până când elementara recunoaștere a valorii individuale și a muncii nu va fi pusă la locul ei, între valorile de bază ale lumii noastre românești, nu vom reuși să căpătăm meritata refacere a demnității ca nație, nici în proprii ochi, nici în ochii străinătății.
Între viaţă, scris şi citit nu-mi mai rămâne prea mult de adăugat. Viaţa îmi dă un acut sentiment al clipei, scrisul mă face să mă gândesc, din când în când, la viitor, unde nu se întâmplă niciodată nimic, iar cititul mă duce puţin în urmă şi mă aduce încet-încetişor cu picioarele pe pământ. Cât despre "himerismul poetic", îl simt ca pe un instrument grozav prin care se poate călători, în ambele sensuri, între poezia scrisă și poezia trăită.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trei răspunsuri despre romanul „Alergările unui scriitor” de la autorul lui, Vasile Baghiu (în Familia, "Cum?", rubrică susținută de Mircea Pricăjan)
1. Cum s-a conturat ideea romanului „Alergările unui scriitor”? Ideea a apărut după ce începusem o serie de alergări în încercarea de a con...
-
Între himeră şi manieră de Ştefania Mincu în "Paradigma", Anul 16, Nr. 3-4/ 2008 Deşi se consideră (şi este receptat astfel ş...
-
A apărut "Bucovina literară" (nr. 1-2-3, 2023), cu multe contribuții valoroase, ca de obicei, dar și cu povestirea mea "Totu...
-
Omul himeric trăiește poezia, dar nu face mult caz de această trăire pentru că nu este interesat de ecourile modului său de a percepe viaț...
-
Vasile Baghiu Călătoria sau școala himerică a poeziei trăite Între formele de trăire poetică accesibile în epoca noastră omului himeri...
-
Vasile Baghiu Oamenii și războaiele lor mici de fiecare zi Război între noi, uneori. Adesea, de fapt. Cu un război la propriu aproape, l...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu