joi, aprilie 09, 2015

Umbra lui Monet

Nori decorativi peste verdele întunecat al grădinii, la Étretat,
şi părţi din teritoriul raţiunii încep răfuiala cu fragmente
din ceea ce a fost odată un suflet chinuit
în lumea fiinţelor vii.
Nimic din trecut, prea puţin din viitor,
numai un zgomot acut al clipei de faţă,
peste conversaţia potolită
la mesele ude după aversă, între clienţi preferând
să stea numai cu faţa spre mare,
pentru efectele binefăcătoare ale brizei,
spre ţărmul englez invizibil, cu ochii închişi
spre o lume a lor, interioară.
Poate că atunci când Monet îşi căra trepiedul şi instrumentele
pe aceste plaje de pietricele sferice şi ovale
nu se simţea nicăieri căderea în gol
pe care noi o adulmecăm la fiecare întorsătură de frază
a chelneriţei amabile recomandând cel mai bun calvados ever.
Avem încă, păstrate împreună cu zeci de cochilii
într-un pahar ciobit uitat pe nişte rafturi prin casă,
trei mostre ca suvenir, dar e greu de spus când le-am cules, 
cum despre orice e dificil de adăugat ceva
în zilele noastre iluminate la întâmplare din te miri ce.

Şi asta tot înseamnă mai mult decât nimic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu